Nu știu dacă am apucat să vă spun, dar sunt un adversar înverșunat al fastfudarelii, fie ea mică sau mare. Sigur, nu zic nu, din cauza timpului din ce în ce mai scurt nu prea mai apucăm să mâncăm la prânz ca niște oameni normali. Dar de ce să nu facem și noi ca francezii, care în fața modei americănești au ripostat prompt, propunând la colt de stradă sandviciuri cu camembert sau cu saucisson, indiscutabil mai bune decât adversarele de peste ocean, și care, pe deasupra, merg de minune cu tradiționalul lor „demi de rouge“.
Niște prieteni de-ai mei au încercat chiar să propună în chifle tradiționalii mititei în loc de chiftea, numai că, asta e, micii nu vor să se împace deloc cu băuturile dulci carbogazoase (nici hamburgerii sau hotdogii nu vor, dar asta-i altă poveste și altă cultură), așa că vânzarea n-a mers. Ceea ce nu mă împiedică să visez că voi găsi și eu în curând pe stradă sandviciuri cu mușchi țigănesc, cașcaval afumat, cârnăciori oltenești, caș, ghiudem și câte și mai câte alte ingrediente locale, combinate inventiv și prezentate îngrijit. Nu-i așa c-ar fi mult mai bune?
Drept pentru care, oarecum nervos fiind, am hotărât să-i dam o lecție pârjoalei americane, s-o îngrijim oleacă, nu de alta, dar să-și poată face și ea apariția la o masa selectă (mă distrez deja de minune, doamnă, gândindu-mă ce fețe vor face invitații dumneavoastră, care știu că sunteți o gospodină de excepție, când le veți spune că le veți da la masă hamburgeri).
Nici nu ne trebuie mare lucru pentru 4 persoane, numai
400 g pulpa de mânzat, tocată, 1 hașmă (sau, în lipsă, 1 ceapă mică), 1 legătură de busuioc (dacă nu găsiți proaspăt, puneți vreo 1 linguriță cu numita verdeață în forma uscată, și la o adică puteți și renunța), 200 g brânză verde (adică cu mucegai, „fromage à pâte persillée“, cum spune francezul, gen Roquefort, Gorgonzola etc.), 1 linguriță de oregano uscat, 1/2 linguriță boia, sare, piper, ulei.
Amestecați bine toate ingredientele (în afara de brânză și ulei), până când obțineți o pastă omogenă. Faceți din ea 8 discuri de aceeași dimensiune (să vă spun un truc, ca să vă iasă perfect egale: puneți pe masă o bucată de film transparent, așezați deasupra tocătura, acoperiți tot cu film, întindeți cu sucitorul până la o grosime de 1-2 cm, eliminați filmul și decupați cu o ceașcă sau cu un pahar).
Luați 4 chiftele, puneți în centrul fiecăreia cate 50 g brânză, tăiată cubulețe, acoperiți cu celelalte 4 discuri, presând ușor.
Ungeți o tigaie antiaderentă cu puțin ulei (de măsline, ca sa fie totul perfect), încingeți-l bine și prăjiți hamburgerii, cam 5 minute pe fiecare parte.
Serviți-i fierbinți, cu o salată verde (optim), sau cu orice altă garnitură doriți dumneavoastră.
În ceea ce privește vinul, papilele mele gustative ar prefera un Cabernet. Dar puteți opta, firește, și pentru un alt roșu sec și hotărât care să se potrivească cu hamburgerii noștri cu brânză.