Chiar dacă, la o primă vedere, acești cartofi la cuptor cu brânză nu par a fi decât o simplă variantă de cartofi la cuptor, să știți că lucrurile nu stau chiar așa. Iar principalul vinovat e untul, care le dă un gust diferit (mult mai bun, dacă mă-ntrebați pe mine). Altminteri, după cum vom vorbi și mai la vale, rețeta ce urmează e mai mult un punct de plecare, fiindcă variantele sunt practic nenumărate. Însă, în orice împrejurare, tot o mâncare simplă și foc de gustoasă ne va poposi în farfurie.
Care-s ingredientele de bază?
1,5 kg de cartofi (noi, în sezon, „vechi” în rest), 100 g unt, 200 g de brânză (sau și mai mult), verdețuri după plac (cimbru, mărar etc.) sare și piper.
Mai întâi, încingeți cuptorul, la 175ºC (nu mai mult, că riscați să ardeți untul și nu-i bine).
Curățați cartofii, spălați-i și tăiați-i cuburi, mai mici sau mai mari, după preferințe. Puteți, eventual, să-i și opăriți înainte 5 minute, precum în rețeta de cartofi brutărești. Ștergeți-i sau lăsați-i să se zvânte și puneți-i într-un castron.
Turnați peste ei unt topit, presărați sare, piper și verdețurile mărunțite (să nu uit: dacă folosiți din cele proaspete, presărați-le spre final, odată cu brânza). Amestecați-i bine, să fie unși cât mai uniform, răsturnați-i într-o tavă, mai amestecați o dată și băgați la cuptor.
Coaceți-i cam 1 oră și-un sfert, poate și mai mult, dar și mai puțin, în funcție de gradul de rumenire pe care-l doriți. Întoarceți-i, din când în când, se se rumenească cât mai uniform.
Cu 5 minute înainte de a fi gata, scoateți tava, presărați brânza (rasă ori mărunțită, după felul ei) și băgați la loc.
Serviți-i fierbinți (câteva linguri de smântână rece deasupra sunt cât se poate de indicate în acest caz), sau lăsați-i să se răcorească un pic. Oricum, calzi să fie, fiindcă reci, din cauza untului, nu prea se poate.
Variantele țin, în cazul acestor cartofi la cuptor cu brânză, și de preparațiile preliminare, și de condimente&verdețuri, dar firește că, în primul și-n primul rând, contează brânza. C-o fi telemea de vacă ori de oaie, c-o fi din burduf, c-o fi vreo fandosită cu mucegai ori vreun cașcaval, ce mai, gustul mâncării se schimbă odată cu brânza. Și n-ar rost să vă mai zic că puteți face combinații nelimitate (ca să nu zic de-a dreptul că merg orice resturi rămase prin frigider).
Și să nu uit: sigur că puteți înlocui, la o adică, untul cu ulei, caz în care veți putea mări și temperatura cuptorului, scurtând astfel, implicit, timpul necesar preparării. Dar să știți că gustul nu va fi chiar același.
Vinul? Alb și sec, mai mult n-are rost să filosofăm. Că doar e vorba de brânză și cartofi, greu de găsit alte ingrediente mai primitoare…
Timpul se poate reduce cam la jumatate, daca inainte de a pune cartofii in cuptor ii gatesc cca. 15 minute in cuptorul cu microunde, intr-un vas inchis etans cu folie alimentara. Cartofii vor fi gatiti, iar in cuptorul incins doar vor capata culoare. Shi gust bun.
sunt dispus sa platesc pentru orice ma intereseaza si prezinta calitate
insa cand doresc putina inspiratie culinara si mi se desfasoara inaintea ochilor o invitatie la chimioterapie, iar asta de fiecare data cand “dau pagina”, nu pot sa nu spun ca nu sunt agasat
dar, ma rog, e blogul dvs. si va desfasurati cum vreti pe el
eu n-as accepta aceste reclame care-mi bombardeaza cititorii si interesatii din toate partile, sau, daca e imperios necesar d. p. d. v. financiar, le-as aduna ceva mai decent intr-un coltisor destinat anume (adica undeva in partea de jos a paginii, sa nu am descrieri ce tin de prepararea bucatelor si “iz” de pantofi din dreapta, sau fotografii culinare apetisante si “etargeturi” non-imbietoare, ce distrag atentia, enerveaza si mai sunt si persistente)
nu e critica, e o… constatare impletita cu o sugestie
daca nu e binevenita, pardon!
Si eu am facut reteta asta de multe ori. Puneam insa deasupra galbenus crud de ou cu marar si branza rasa sau cascaval. Pentru o crusta mai crocanta.
Bună idee!
Timpul se poate reduce cam la jumatate, daca inainte de a pune cartofii in cuptor ii gatesc cca. 15 minute in cuptorul cu microunde, intr-un vas inchis etans cu folie alimentara. Cartofii vor fi gatiti, iar in cuptorul incins doar vor capata culoare. Shi gust bun.
blogul care altadata era atat de atragator devine din ce in ce mai obositor cu fel de fel de reclame inadecvate unui blog culinar… pacat…
Să deduc că ați fi dispus să plătiți ca să-l citiți? 🙂
sunt dispus sa platesc pentru orice ma intereseaza si prezinta calitate
insa cand doresc putina inspiratie culinara si mi se desfasoara inaintea ochilor o invitatie la chimioterapie, iar asta de fiecare data cand “dau pagina”, nu pot sa nu spun ca nu sunt agasat
dar, ma rog, e blogul dvs. si va desfasurati cum vreti pe el
eu n-as accepta aceste reclame care-mi bombardeaza cititorii si interesatii din toate partile, sau, daca e imperios necesar d. p. d. v. financiar, le-as aduna ceva mai decent intr-un coltisor destinat anume (adica undeva in partea de jos a paginii, sa nu am descrieri ce tin de prepararea bucatelor si “iz” de pantofi din dreapta, sau fotografii culinare apetisante si “etargeturi” non-imbietoare, ce distrag atentia, enerveaza si mai sunt si persistente)
nu e critica, e o… constatare impletita cu o sugestie
daca nu e binevenita, pardon!
Am reținut. Și constatarea, și sugestia, și mai ales faptul că „nu e o critică” 🙂
altfel, ca sa fiu corect, trebuie sa mai adaug ca restul e minunat!
Mulțumesc frumos 🙂