Habar n-aveam că minunatul desert care urmează mai la vale se poate face, fără mari probleme, și în casă, asa ca am fost tare bucuros când am dat peste rețeta de trufe de ciocolată ce urmează. Și sincer sper ca aceeași bucurie s-o aveți și dumneavoastră, fiindcă e un dulce tare bun și nici greu nu e de fabricat.
Așa că pregătiți pe masa de lucru
400 g ciocolată simplă cu lapte, 250 g smântână nefermentată, 60 g unt,
ceva ciocolata neagră pentru glazură, cacao, scorțisoară, zahăr pudră, sare.
Începeți prin a mărunți ciocolata. Turnați apoi deasupra smântâna clocotita, lăsați-o vreun minut să înceapă să se topească, amestecați bine cu telul, adăugați untul și 1 vârf de cuțit de sare, omogenizați și turnați compoziția într-o tavă, în strat cât mai subțire.
Acoperiți cu folie, lăsați sa se răcească bine și băgați compoziția în frigider, unde trebuie să stea vreo 4-5 ore.
Scoateți, turnați crema într-un poș (trebuie să fie solidă, dar maleabilă) și faceți mici movilițe pe o coala de hârtie pergament (sau puteți să faceți biluțe cu două lingurițe).
Separat, topiți ciocolata neagră și lăsați-o sa se răcorească (dar să nu fie rece!).
Tăvăliți trufele prin glazura astfel obținută, scoateți-le cu o furculiță și mai tăvăliți-le o dată prin cacao amestecata cu scorțișoară sau zahar pudră (ori cu amândouă, de ce nu?).
Și sunt ferm convins ca o să vă iasă mai frumoase decât ale mele!
Variante de trufe de ciocolată? Păi încă n-am apucat sa verific niciuna, dar cu siguranță data viitoare am să încerc să le parfumez cu rom. Sau să elimin scorțișoara și să folosesc zahăr vanilat. Sau să învelesc vișine din vișinată cu compoziția. În fine, mai vad eu…