Ați ghicit, acest pește cu ananas și sos dulce-acrișor e o chinezărie, ba chiar una foc de gustoasă. Se face foarte simplu (ca orice preparat de acest gen, de altfel) și poate poposi pe masă atât când năvălesc peste dumneavoastră niscaiva musafiri fițoși, dar și în absolut orice altă zi normală. Cu, evident, un plus pentru dezlegările la pește din post, că atunci rețeta asta va fi și mai gustoasă.
Pentru patru persoane aveți nevoie de
800 g fileuri de pește alb, amidon alimentar de porumb (cam 5 linguri), 4-5 linguri ulei de floarea soarelui (sau de porumb), 1 ceapă, 1 bucățică de ghimbir proaspăt, 1 cățel de usturoi (sau mai mulți, dacă-s din cei mici), 2 ardei grași, unul roșu și unul galben, 2 tulpini de țelină verde, 2 linguri de ketchup, 2 linguri sos de soia (light), 5 linguri oțet de vin roșu, 1 conservă mică de compot de ananas (bucăți).
Mai întâi, preparațiile preliminare. Tăiați fileurile de pește în bucăți (4-5 cm), curățați legumele și tocați-le (ceapa, usturoiul), dați-le prin răzătoarea mică (ghimbirul), tăiați-le fâșii (ardeii) ori rondele fine (țelina). Cântăriți cam 150 g bucăți de ananas și scurgeți-le bine.
Amestecați într-un bol ketchup-ul, sosul de soia, oțetul și 5 linguri de zeamă de compot (dacă vi se pare sosul prea acru, puteți să puneți și un pic de zahăr). Adăugați și 1 lingură de amidon. Omogenizați și puneți sosul deoparte.
Tăvăliți bucățile de pește prin amidon și scuturați bine excesul.
Încingeți jumătate din ulei într-un wok (sau într-o cratiță încăpătoare). Prăjiți peștele (câteva bucăți odată, nu mai mult) timp de 3-4 minute. Scoateți-l și puneți-l undeva la îndemână.
Turnați și restul de ulei în wok. Adăugați, pe rând, ceapa, usturoiul, ghimbirul, țelina și ardeii. Căliți-le până încep să se înmoaie. Mai amestecați o dată sosul, turnați-l și pe el în wok. Fierbeți 2-3 minute (sau până începe să se îngroașe), adăugați peștele și bucățile de ananas, încă 1 minut de clocote și cu asta basta, puteți servi. Cu orez, de preferință, că doar e vorba de o chinezărie aici.
Cât despre vinul pentru acest chinezesc pește cu ananas și sos dulce-acrișor, apoi el trebuie să fie cu siguranță alb, sec (eventual demi-, dacă ați vrut sosul un pic mai dulce) și parfumat. La un Pinot Gris sau la un Traminer m-aș gândi prima oară, dar opțiunile nu se termină, firește, aici.
E delicios si desigur la Traminer m-am gandit si eu !