Budincă de conopidă, și încă împănată cu costiță, în luna iunie? Păi de ce nu, stimați comeseni, o sumedenie de conopide frumoase se lăfăie în acest moment pe tarabele mioritice, iar vremea cam colțuroasă de afară n-ar avea de ce să se opună unei înzdrăveniri a pașnicei legume. Se face și simplu budinca noastră, e și foc de gustoasă, chiar că nu văd vreun motiv pentru care să n-o încercăm chiar acum.
Ce ne trebuie? Păi
1 conopidă potrivită, 100 g costiță afumată, 1 ou, 3 gălbenușuri, 250 g smântână, 250 ml lapte, 100 g unt, 30 g făină, nucșoară, sare și piper.
Spălați conopida, uscați-o, desfaceți-o buchețele. Puneți la fiert 750 ml de apă împreună cu laptele. Când dă în clocot, puneți conopida și opăriți-o 8 minute (socotite din momentul în care lichidul dă din nou în clocot). Scurgeți-o și puneți-i la îndemână, că acuși îi vine rândul din nou.
Încălziți 50 g unt într-o crăticioară, presărați făina, căliți-i 2-3 minute, amestecând cu lingura de lemn. Turnați smântâna și continuați fierberea, la foc moale, amestecând non-stop. Stingeți focul, lăsați sosul se se răcorească un pic, sărați, piperați, parfumați cu nucșoară și incorporați, pe rând cele trei gălbenușuri și oul întreg.
Tăiați costița cubulețe mici și rumeniți-o într-o tigaie, „pe sec”. Când s-a rumenit frumos, scoateți-o pe șervețele, să-și lepede excesul de grăsime.
Mixați conopida (păstrați câteva buchețele frumoase, pentru decor). Incorporați piureul obținut în sosul de smântână, împreună cu aproximativ 2/3 din costița rumenită.
Ungeți bine cu unt 6 forme mici de budincă (dacă n-aveți, una mare). Turnați compoziția și băgați totul în cuptorul încins dinainte la 210ºC.
Coaceți un sfert de oră, răsturnați budincuțele în farfurii individuale și decorați cu buchețelele de conopidă și cubulețele de costiță rămase, reîncălzite. Presărați cu puțină nucșoară și serviți imediat.
Variante? Ei, ar fi destule, ați putea să faceți, de pildă, un sos alb normal (ori Bechamel) în locul celui cu smântână. Și desigur că sub termenul generic de costiță se ascund toate produsele de acest gen prezente în supermarketuri: bacon, pancetta, piept etc.
Ce bem la această budincă de conopidă mai consistentă? Păi tot un vin alb, că-i prea puțină costiță ca să vrem roșu. Dar, din motive de afumătură și de smântână, zic că un Chardonnay baricat s-ar potrivi cel mai bine.