Sigur că italienii n-au un singur fel de sos de roșii (sugo di pomodoro, pre limba lor), dar măcar ca să vă faceți o idee am zis că merită să vă povestesc rețeta de mai jos. Și o să vă dați repede seama că, din motive de tocătura de rădăcinoase, ulei, usturoi, bașca verdețurile specifice, nu prea mai seamănă cu sosul de rosii pe care-l știm cu toții.
Tocați mărunt 1 ceapă, 1 morcov mic, 1 fir de țelină verde (dacă nu găsiți, merge și 1/4 de rădăcină).
Căliți-le în 2 linguri de ulei de măsline. Adăugați 1-2 căței de usturoi, tocați, plus un pic de sare (eventual și ceva ardei iute roșu), mai căliți 1 minut, stingeți cu roșiile despielițate și tocate (cam 1 kg, în caz ca ați uitat), condimentați cu dafin și rozmarin , fierbeți la foc moale vreo 1/2 de oră, amestecând din când în când, până se va îngroșa suficient. Asigurați-vă că-i suficient de sărat și cu asta basta (ba nu, dacă vreți un sos fluid puteți sa-l dați prin sita ori sa-l mixați).
În loc de dafin, pentru un gust mai autentic, e bine sa folosiți salvie, sau puteți condimenta sosul cu busuioc și oregano.