Sigur v-am mai spus măcar odată că, sub numele de pui vânătoresc, găsim prin cărțile noastre de bucate destule variante ale acestei delicioase mâncări. Și la fel se întâmplă și cu versiunea italienească (pollo alla cacciatora) a mâncării: nu prea există o rețetă stas. Dar e normal, până la urmă, vorbim despre o mâncare foarte cunoscută și răspândită, așa că era normal ca fiecare gastronomie națională (regională, locală și personală) să facă mici variațiuni pe tema poulet chasseur, pentru a-și pune cât mai bine în valoare gusturile personale (locale, regionale și naționale). Drept pentru care, fără a intra, de această dată, pe terenul variantelor, vă propun mai la vale o versiune cu parfum italian de pui vânătoresc. Pe care liberi sunteți, evident, să o adaptați mai apoi cum poftiți.
1 pui măricel (1,5 kg), 60 g făină, 1 ceapă, 1 morcov, 1-2 căței de usturoi, 250 g ciuperci (champignon), 1 conservă de roșii (cubulețe), 3 linguri ulei (extravirgin) de măsline), 2 linguri de unt, 2 linguri oțet balsamic, 1 ceașcă de supă, oregano (poate fi și uscat), pătrunjel, 1-2 linguri parmezan proaspăt ras, sare și piper.
Curățați, tăiați, spălați și uscați puiul. Eliminați, dacă-i cazul, excesul de piele și grăsime. Tăvăliți bucățile prin făină sărată și piperată. Scuturați bine de tot excesul.
Tăiați legumele curățate feliuțe, iar ciupercile sferturi (sau tot felii, dacă-s prea mari).
Încingeți într-o cratiță cu fundul gros uleiul amestecat cu unt și prăjiți bucățile de pui, la foc moale (10-15 minute). Scoateți-le pe un platou. Puneți la călit în locul lor ceapa, morcovul și usturoiul. Adăugați și ciupercile, sotați-le și pe ele un pic, stingeți cu oțetul, roșiile și supa. Dați în clocot și puneți la loc în cratiță puiul. Amestecați.
Puneți capacul și fierbeți puiul vânătoresc până se înmoaie bine (20-30 de minute, poate și mai mult, dacă-i pui de curte). Dacă-i cazul, mai adăugați lichid (supă sau, franco-românește, vin alb sec). Reglați de sare și piper.
Serviți pollo alla cacciatora fierbinte, presărând peste fiecare porție verdeață și parmezan ras. Dacă doriți și o garnitură, atunci paste proaspete să fie, ca să-i respectăm obârșia.
Ce bem la acest pui vânătoresc? Păi unii vor vrea alb (hai să zicem riesling italian), iar alții vor pofti la un rosé. În ce mă privește, l-aș româniza cu o Fetească Regală, dar n-aș fi chiar habotnic în privința asta.
Io zic ca nici cu o Babeasca nu dai gres…
Așa e! Știi vreo Băbească demnă de numele ăsta? 🙂