Cel mai lung tren de ciocolată din lume are peste 34 de metri și a fost realizat de Andrew Farrugia, un maïtre chocolatier maltez. Sculptura a fost expusă în holul Gării din Bruxelles, cu ocazia Brussels Chocolate Week, anunță 20min.ch. Pentru realizarea lucrării au fost necesare 1.285 kg de ciocolată și 784 ore de lucru.
Trenul de ciocolată poate fi văzut în gară până pe 25 noiembrie. Destinația sa ulterioară va fi cu siguranță un muzeu (tot din Bruxelles sau din Bruges). Datorită faptului că este acoperit cu un strat protector, el va putea fi admirat mai mulți ani de-acum încolo.