Caș frământat cu ceapă verde, mărar și cimbru
Presupun că ați mâncat cu toții, măcar o dată, tradiționalul caș frământat cu sare, așa că nu insist. Vă propun doar mai la vale să mergem un pic mai departe, ca să descoperim un aperitiv teribil de gustos și foarte lesne de făcut. Desigur că nu-i decât o posibilă variantă și n-aș avea cum să susțin că musai astea-s condimentele și proporțiile, fiindcă evident că gustul fiecăruia va decide, în cele din urmă. Așa că luați, vă rog, rețeta asta de caș frământat drept ceea ce și este: o sugestie și un punct de plecare, nimic mai mult.
La cașul frământat pe care îl vedeți în poza de mai sus au contribuit
1 kg de caș,
8 fire de ceapă verde, cu tot cu cozi,
1 legătură mică de mărar,
6 fire de cimbru proaspăt,
100 g unt,
1 linguriță rasă de sare,
piper proaspăt râșnit.
Preparația e banală: totul în mixer (cașul cuburi), după curățare, spălare, uscare și mărunțire, acolo unde e cazul, firește. Apoi tocat/amestecat până se omogenizează, cu precizarea că va trebui probabil să opriți procesul din când în când, să trimiteți înapoi spre lame pasta urcată pe pereți. Când scopul a fost atins, puneți cașul frământat în borcane, apăsând bine, să nu rămână goluri. Atât, cu precizarea că va fi mai bună pasta noastră începând de a doua zi.
Și două vorbe despre unt: dacă ați găsit un caș foarte gras, s-ar putea să nu fie nevoie, după cum, dacă e slab de-a binelea, atunci suplimentați cantitatea.
Cât despre utilizările acestui caș frământat, firește că sunt nenumărate, așa că nu insist. Tot ce pot să vă spun că preferata mea, în acest moment, e combinarea lui cu ouă fierte moi.
Pai si vinul? Vinul de care sa fie?
Pai depinde cum si la ce folosești pasta asta. Hai sa zic totuși alb si sec, în principiu 🙂
mie imi place mult casul,niciodata n-ajunge in faza in care sa trebuiasca sa-l framant.dar aperitivul asta cred ca e tare bun si am sa-l incerc.
Si mie-mi place foarte tare dar, daca ma lacomesc si iau prea mult, solutia de mai sus e numai buna 🙂
Chapeau, monsieur! Presupun că reţeta e una dintre cele care individualizează bucătăria românească.
Și eu presupun la fel 🙂