Fructele și legumele congelate par să fie mai bune decât cele în stare proaspătă. Motivul? Ele ar conține mai multe vitamine și antioxidanți. Aceasta este concluzia la care au ajuns recent două studii independente, care arată că, în două din trei cazuri, vegetalele congelate au obținut scoruri mai bune în ceea ce privește conținutul de antioxidanți, inclusiv vitamina C, polifenoli, antociani, luteină și beta-caroten.
Trebuie însă făcută o precizare: au fost considerate „proaspete” fructele și legumele din super- și hypermarketuri, care au deja o „vârstă” de câteva zile bune, dacă nu chiar săptămâni, înainte de a ajunge pe raft. Evident că ele își pierd din calități în fiecare zi din acest interval. În schimb, congelarea vegetalelor se produce foarte rapid după recoltare, ceea ce le permite să păstreze un nivel mai ridicat de substanțe nutritive până în momentul consumului.
Două echipe, una de la Leatherhead Food Research și alta de la University of Chester, au realizat 40 de teste comparative pentru a măsura nivelurile nutriționale ale produselor congelate și, respectiv, a celor proaspete, păstrate timp de (doar) 3 zile în frigider. Rezultatele au demonstrat că, în aceste condiții, consumul de produse proaspete rămâne opțiunea cea mai sănătoasă, dar cele congelate pot fi aproape la fel de bune, ba uneori chiar și mai bune.
„Opinia conform căreia produsele proaspete ar fi întotdeauna mai bune decât cele congelate este greșită. Rezultatele au demonstrat că valorile nutriționale sunt comparabile”, a declarat dr. Rachel Burch, de la Leatherhead Food Research.
Echipa ei a descoperit că brocoli în formă congelată are valori superioare de vitamină C și luteină, iar conținutul de beta-caroten e de patru ori mai mare decât în cazul versiunii proaspete, care însă are un nivel mai ridicat de polifenoli. Morcovii congelați au de 3 ori mai multă luteină și de 2 ori mai mult beta-caroten. Cifrele au fost similare în cazul căpșunelor, conopidei și a mazărei. În schimb, spanacul proaspăt a avut, în toate cazurile, rezultate mai bune.
Explicația e simplă, susține profesorul Graham Bonwick de la University of Chester. Produsele proaspete sunt deseori transportate pe distanțe lungi, ceea ce implică o durată mare de stocare înainte de consum.
Trebuie totuși făcută o precizare. Aceste studii, declarativ independente, au fost totuși finanțate de către British Frozen Food Association. Cu toate acestea, ele confirmă faptul că metodele rapide de congelare au unele avantaje semnificative, inclusiv în ceea ce privește micșorarea pierderilor de substanțe nutritive.
Că despre fructele și legumele „proaspete”care stau cu zilele și chiar săptămânile pe rafturile supermarketurilor ne-am cam lămurit…
7 thoughts on “Să fie fructele și legumele congelate mai bune decât cele proaspete?”
Gurmandel
Bine spus ca “proaspat” in hypermarket inseamna de fapt saptamini de pastrare cu tot felul de substante conservante…
Altfel, tare ma indoiesc ca o leguma scoasa din pamint sau un fruct cules pot fi mai putin vitaminizante decit ce este pus la pastrare in congelator…
Evident că nu. De asta am ținut și eu să subliniez aspectul. De altfel, nici n-ar avea cum 🙂
Dar e bine de știut că, uneori, parcă-i mai bine să iei o congelătură decât o legumă (sau o fructă) de o prospețime îndoielnică…
Asa este… Decit sa iei din hypermarket ceva “proaspat” mai bine iei ceva congelat… Cu unele exceptii in favoarea celor de la Auchan si Mega Image care chiar au legume proaspete romanesti uneori in rafturi. Ca ceva “proaspat” din Turcia sau Spania sau Olanda nu prea inteleg cum pot fi… 😀
modul de congelare industrial (la -18gr, unele se congeleaza rapid etc) conserva cea mai mare parte a calitatilor. Cu atat mai mult cu cat unele fabrici au acces la produse la 1-2 ore dupa recoltare. Dar asta nu e regula pt toate produsele congelate!!!
Avantajul romanesc este ca avem produse de calitate, si o vara lunga (eu compar cu tarile nordice). Acestea sunt clar mult mai bune calitate – decat cele din supermarket, cat si decat cele congelate.
Iarna, cea mai buna sursa ramane tot cea traditionala, cu conserve preparate. Pana la urma, stramosii nostri au trait bine, si sanatos, fara turcisme. Pt cine e prea comod, solutii temporare sunt si legumele congelate.
Pentru mine, un mare avantaj e ca cele congelate pot fi pastrate si nu risc sa cumpar, de exemplu spanac proaspat dar din cauza ca trebuie sa lucrez tarziu 3-4 seri consecutive si nu apuc sa il gatesc, ajunge sa se strice si sa trebuiasca sa il arunc. Cele congelate, chiar daca si-au mai pierdut din calitatile nutritionale, tot sunt un aliment sanatos si le pot cumpara si gati oricand.

Dimineață le-am scos din pământ, maică… 🙂
Corect… Dimineata! Si ele au stat pe vapor o saptamina prin frigidere, stropite fiind cu tot felul de porcarii care le coc le pastreaza, le inebunesc…