Aligoté 2009 DOC-CMD, sec, Gramma-Casa Olteanu, Bucium-Iași

May 07, 2010 costachel Băuturi, Vinuri 4

---

„Credeai că din Aligoté ar putea ieşi aşa un vin?“ Cam aşa m-a întrebat profesorul Valeriu V. Cotea la prima vizită pe care am făcut-o la Casa Olteanu, pe când degustam împreună, direct din cisternele de inox, licoarea nefiltrată meşterită în Dealul Vişanilor de Cătălin Zamfir. Dar asta am mai povestit-o şi nu vreau să vă plictisesc inutil.

V-am reamintit însă episodul pentru că, într-adevăr, nu e vreun mare soi Aligoté-ul. Am întâlnit chiar şi părerea că, dacă n-ar fi originar din Bourgogne, nici n-ar fi fost primit la masa selectă a vinurilor nobile, locul lui fiind, de fapt, printre cele „de masă“. De altfel, în cea mai prestigioasă înfăţişare, Bourgogne Aligoté AOC, are voie prin lege să fie cupajat cu până la 15% Chardonnay, ceea ce spune multe. Şi tot în Burgundia, locul său a ajuns să fie printre cele mai modeste, pierzând teren în faţa unor soiuri cu nume mai sonore şi fiind plantat în zonele cele mai păcătoase ale podgoriilor. Dar şi-a păstrat locul 22 din totalul soiurilor cultivate, ajutat şi de o migraţie semnificativă spre est, fiind cultivat pe zone întinse în România, Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Rusia, poate şi datorită faptului că e mai rezistent la frig decât alte soiuri.

În România se consideră că zonele perfecte pentru el sunt Sarica-Niculiţel şi Iaşi. Dar asta mai mult în cărţi fiindcă, dacă varianta dobrogeană mai oferea vinuri excelente până acum vreo 10 ani, cea moldoveană chiar era „de masă“. Mai exact „de şpriţ“. Adică tare, fiindcă trebuia să reziste inclusiv la versiunea „de vară“, dar fără alte calităţi, evident inutile, atâta vreme cât oricum ar fi fost acoperite de sifon sau borviz.

Aşa că vinul despre care facem astăzi vorbire este, într-adevăr surprinzător şi neaşteptat, mai ales fiindcă provine dintr-un soi care, după cum am văzut, nu e chiar cine ştie ce. În primul rând e foarte uşor şi graţios (nici n-ai zice că are 13 grade), aproape să-l confunzi cu un vin „de vară“ (de altfel, în cronica sa despre GoodWine 2010, Mihnea Mironescu făcea o interesantă trimitere spre Crâmpoşie). În al doilea rând, aromele puternice pe care le găseam acum 5 luni în pahar s-au rotunjit într-o superbă simfonie, de zici când adulmeci paharul că eşti într-o livadă cu pomi fructiferi de vară, sub care şi-a plantat soaţa pomicultorului toate florile de sezon. Doar puţin în relief iese un iz de pepene galben, însă probabil mai mult din cauza surprizei (chiar aşa, ce să caute pepenele galben în livadă?). Totul însă, elegant, de-abia perceput, nimic strident, nimic ostentativ. Adăugaţi dumneavoastră şi un postgust lung exact atât cât trebuie, poate şi-un pic pe deasupra, şi cred că v-aţi făcut deja o impresie.

Cu ce-l mărităm însă pe Aligoté-ul nostru? Că e fin şi delicat, aşa că nu prea o să reziste la un peşte gras prăjit, cu mujdei şi mămăligă (recomandare clasică, altminteri, pentru cel de Niculiţel). Dacă mă întrebaţi pe mine, va fi perfect lângă o plachie acrişoară şi parfumată, executată după toate regulile artei. Sau nişte chifteluţe de peşte. De fapt lângă orice peşte cu carnea albă (inclusiv, sau mai ales, în saramură), că vrea şi terroir-ul să se bage în discuţie şi să ne amintească, în caz că am uitat, că Prutul nu-i Dunăre! Iar dacă totuşi vă plac cei graşi (crap, somn, somon ori mai ştiu eu ce), preparaţi-i la grătar sau în cuptor, pe beţişoare. Dar nu vă limitaţi numai la peşte, încercaţi-l şi cu pui (o tocăniţă cu ceapă verde, hai, cât mai e sezonul!), brânzeturi mai paşnice, legume şi, deloc în ultimul rând, puteţi bea un pahar numai de sete, poftă şi plăcere! Şi să nu uit: chiar dacă râdeţi când vedeţi pe contraeticheta oricărui vin alb că merge cu fructe de mare, credeţi-mă pe cuvânt, ăsta chiar se potriveşte!

În concluzie, nu-mi rămâne decât să răspund la întrebarea de la începutul textului: nu, nu credeam!

Update: despre vinul asta cititi si parerea lui George Mitea aici.

---

• Aligote, Casa Olteanu, degustari, vin