Producătorii serialului de televiziune Urzeala tronurilor (Game of Thrones) s-au asociat cu compania Brewery Ommegang din orașul Cooperstown, aflat în statul New York, pentru a produce mai multe sortimente de bere inspirate din acest serial.
Primul dintre ele se va numi Iron Throne Blonde Ale și va fi disponibil atât la draft, cât și la sticlă. Această bere va fi lansată în martie 2013, cu câteva zile înainte de premiera oficială – de pe 31 martie – a celui de-al treilea sezon al acestui serial de televiziune produs de HBO, informează rollingstone.com.
Un al doilea sortiment inspirat din universul serialului Urzeala tronurilor va fi lansat în toamna anului 2013. Producătorii au declarat că alte două beri vor fi lansate ulterior pentru a coincide cu debutul următoarelor două sezoane.
Inspirat din seria de romane Cântec de gheață și foc (A Song of Ice and Fire) a lui George R. R. Martin, serialul are o acțiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată inițial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate și încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi și s-au vândut în peste 15 milioane de copii pe plan mondial.