Cei care nu mai suportă dietele pot să se bucure: cercetătorii japonezi au pus la punct un fel de ochelari care transformă, pentru ochii și papilele celui care-i poartă, mâncărurile cele mai fade în adevărate delicii.
Oamenii de știință de la Universitatea din Tokyo au realizat niște aparate, mult mai complicate și mai tehnologizate decât ochelarii convenționali, destinate să păcălească simțurile celui care le poartă, informează AFP. Unul dintre ele fotografiază imaginea, o trimite calculatorului, care o procesează și o trimite înapoi, astfel încât singura „realitate” pe care o poate percepe subiectul care poartă „ochelarii” este doar aceea modificată de tehnologie.
De pildă, un biscuit ținut în mână de subiect poate să apară mult mai mare (sau, dimpotrivă, mai mic) decât este în realitate. În timpul testelor efectuate pe cobai, aceștia au mâncat cu 10% mai puțin atunci când aparatul era setat să arate alimentele cu 50% mai mari. În schimb, atunci când alimentele erau „micșorate” la două-treimi din mărimea lor reală, micile animăluțe au mâncat cu 15% mai mult.
Proiectul japonezilor este însă mult mai ambițios: ei doresc să pună la punct un „meta cookie”, adică un aparat care cuprinde o cască ce acoperă ochii și are un sistem de tuburi legate la sticluțe cu esențe aromate. Sistemul vizează, pe lângă înșelarea ochilor, și păcălirea simțului olfactiv, prin trimiterea controlată a mirosurilor, ceea ce va determina, în ultimă instanță, și modificarea gustului. Utilizatorul ar putea astfel avea senzația că mănâncă o prăjitură cu căpșune sau cu ciocolată, atunci când el de fapt ronțăie un biscuit insipid.
2 thoughts on “S-a inventat aparatul care transformă un biscuit fad într-o prăjitură delicioasă!”
start-rec
Așa da, mai zic și io. Spre deosebire de chinezi, care falsifica obiecte, prefer japonezii, care falsifica senzații…Acuma, deși nu face subiectul saitului, aveți cumva idee de aparatul care transforma pe Baba-Cloanța în Ileana-Cosânzeana?
Așa da, mai zic și io. Spre deosebire de chinezi, care falsifica obiecte, prefer japonezii, care falsifica senzații…Acuma, deși nu face subiectul saitului, aveți cumva idee de aparatul care transforma pe Baba-Cloanța în Ileana-Cosânzeana?
Unii malițioși ar zice că băutura, dar… 🙂