Mai întâi o precizare: nu, nu este nici o greșeală în titlu. Pentru că în limba franceză Darth Vader devine Dark Vador, iar Darth Maul este Dark Maul (bine că Jedi rămâne Jedi!). Și doar pentru cinefilii francofoni a creat rețeaua Quick (de „restauration rapide”, că doar nu era să fie de „fast food”!) trei burgeri speciali, care să omagieze lansarea în Franța a capodoperei lui George Lucas în 3D.
Este vorba mai întâi de înfricoșătorul (și prea puțin apetisantul, între noi fie vorba) Dark Vador Burger. Cel din imaginea de mai sus, firește. Culoarea neagră a pâinii a fost obținută cu un colorant natural, cărbunele vegetal medicinal (E153, pentru amatorii de precizie). Chifla va fi presărată cu semințe de mac și piper, iar în compoziție mai intră felii de cheddar cu piper, rondele de ardei iute și sos de (ați ghicit!) piper. Va sta cel mai puțin pe tarabe, doar între 2 și 5 martie.
Există și o versiune roșie, Dark Maul Burger (Darth Maul, în caz că ați uitat, este asasinul lui Qui-Gon Jinn, în The Phantom Menace). Chiflele vor fi colorate cu sfeclă roșie și boia, în rest ingredientele fiind aceleași.
Cât despre partea luminoasă a Forței (burgerești), Jedi Burger nu este verde, așa cum poate v-ați fi așteptat (pentru Yoda un omagiu ar fi fost), ci e doar de un banal dublu cheeseburger, cu mozzarella și sos de muștar. Iar aceste două variante „se vor bate” începând din 31 ianuarie.
Genial (zic la misto). Sunt curioasa daca nu ii duce mintea si pe politicienii nostrii la asa ceva, pentru campanie. Ceva gen: gaz burger, platesti mult si cumperi fâs. Sau benzin burger: iti dai tot salariul ca sa ajugi sa il cumperi.
Nu știu dacă s-au gândit sau nu, dar cu siguranță la noi „Dark Vador Burger” s-ar chema „viitor burger”. Și fără tocătură, că nu-i sănătoasă 🙂 Doar brânza poate rămâne, că are (aproape) culoarea care trebuie…
Ce sa zic, nu ma mira deloc. 🙂
Prin 2007 am mancat la Quick un ‘Anelka’ burger. Cu autograf pe chifla, cu tot ce trebuie, exact ca asta:
http://www.myburger.fr/photo-266-2307-photo3-anelka-burger-quick.html