România ar trebui să ajungă, în maximum cinci ani, în top trei al celor mai mari producători de miere din Europa, crede Ion Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine.
„Țara noastră are potențial ca în doi-trei ani, maximum cinci, să ajungă între primii trei din Europa atât din punct de vedere al numărului familiilor de albine, cât și din cel al producătorilor de miere”, a spus Fetea, citat de revista Capital.
În acest moment, România, cu cele aproape 1,3 milioane de familii de albine, ocupă locul șapte în Europa. Pentru că producția medie de miere a țării noastre este de 20.000 tone anual, România a ajuns pe locul patru între producătorii europeni.
„Producția actuală de miere merge în proporție de 55% la export, dar sperăm ca în 10-12 ani, România să consume tot ce produce”, a mai arătat Fetea.
One thought on “În 5 ani, România va ajunge între primii trei producători de miere ai Europei”
Al. Binaru
Asta daca din cele 1,3 milioane de familii de albine nu vor pleca unele catre capsunele din Spania. Sau daca, vazand ca se descurca asa de bine in perioada de criza, guvernul sa nu ia decizia sa le vanda unor investitori straini care sa le exploateze cu succes, gen honey montana gold corporation