Pe scurt, povestea zice așa: Frișcot (secțiunea dulce a grupului Panifcom) a organizat un concurs pe Facebook la care participanții trebuiau să trimită rețeta lor preferată de prăjitură. Apoi urma, desigur, partea practică, adică în laboratoarele tinerei cofetării urmau să fie executate cele mai bune dintre ele și, în fine, un juriu urma să desemneze învingătoarea. Premiul? Prăjitura va fi inclusă în „meniul” Frișcot, purtând numele câștigătoarei.
Așa că juriul, în care am avut onoarea de a fi invitat să fac parte, s-a întrunit aseară pe str. Codrescu 11. Și am purces la treabă, alături de Andreea Marc (mulțumesc pentru invitație!), Carmen Ghercă, Vali Tătar și Cătălin Baciu, sub competenta îndrumare a președintelui ad-hocPaul Ghercă (păi dacă un copil nu știe care-i cea mai bună prăjitură, atunci cine Dumnezeu?)
În fața noastră s-au aflat (de la stânga la dreapta în fotografia de mai sus): „prăjitură cu cremă de brânză și chipsuri de ciocolată, tapetată cu zmeură și stropită cu glazură de ciocolata amăruie, cu o frunzuliță de mentă” (Raluca Gavrilescu), cea cu „blat pufos, pe care stau întinse leneș, între 3 paturi vanilate, o cremă de mascarpone împreunată cu frişcă delicioasă și o budincă de căpşune, acoperită cu o mantie de ciocolată neagră, amestecată cu bucățele de cireşe” (Cătălina Halunga) și prăjitura cu „crema de cafea Amaretto, așezata pe cele mai fine pișcoturi, ornată cu vișine și cireșe amare din coniac, acoperită cu ciocolată” (Elena Stan).
După o luptă cât se poate de strânsă (toate „competitoarele” au fost absolut delicioase) câștigătoarea a fost desemnată, cu o cvasi-unanimitate de voturi, prăjitura Ralucăi Gavrilescu. Adică o excelentă combinație răcoritoare între ciocolată și fructe de pădure, care ne-a cucerit pe toți.
Mă bucur că m-am bucurat printre finaliști! Dacă toate aceste trei prăjituri au făcut parte din finală, ar fi bine să intre toate în meniul Frișcot!
Chiar mi-a plăcut foarte mult acel pseudo-tiramisu 🙂