Lipsa unei legislații agricole și prețurile terenurilor au făcut în ultimii ani din România o adevărată țintă pentru investitorii străini care vor să-și dezvolte afacerile în agricultură. Patronatele din acest sector trag un semnal de alarmă și spun că dacă situația va continua, vom rămâne fără fermieri români. Reprezentanții agricultorilor sunt revoltați și cer autorităților să oprească expansiunea agresivă a investitorilor străini.
„Am cerut de nenumărate ori o legislație care să limiteze accesul investitorilor străini la cumpărarea terenurilor agricole. Până în momentul de față am primit doar promisiuni în care nu credem. Fondurile de investiții au venit în România atrase de lipsa unei legislații în domeniu. Ele au putere financiară și au putut să cumpere tot ce au vrut. De cealaltă parte, fermierii români nu au fost ajutați de autorități să acceseze mai ușor credite. Am pierdut foarte mult teren, iar dacă situația va continua, pământul României va fi lucrat doar de străini, iar agricultorii români vor dispărea cu desăvârșire”, a declarat pentru Agerpres Nicolae Sitaru, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.
România „oferă” terenuri arabile la prețuri între 1.560-3.250 euro/ha, printre cele mai mici la nivel mondial. Prin comparație, în Ucraina, terenurile pentru agricultură ajung la 7.000 euro/hectar, iar Serbia practică prețuri asemănătoare, 7.000-8.000 euro/hectar. Totodată, Franța menține un preț apropiat, 6.000 euro/hectar, însă impune anumite restricții de vânzare a terenului, favorizându-i pe fermierii locali.
Viitorul nu sună de loc bine
Comisia Europeană a recomandat României și Bulgariei, la începutul acestui an, să ridice mai devreme de 2014, așa cum prevede tratatul de aderare, restricțiile privind achizițiile de terenuri agricole de către străinii nerezidenți. În acest moment, străinii nu pot cumpăra „la liber” terenuri pe piața locală, însă o pot face odată ce își înființează o companie în România.
Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că încurajează investițiile străine în agricultură, dar se va opune categoric unei modificări a legislației care să permită vânzarea terenurilor agricole către nerezidenți.
„Nu vând teren agricol celor care nu au rezidență în România, indiferent cine sunt – arabi, nearabi, albi, negri, blonzi, albaștri, n-are importanță. Problema care s-a discutat zilele acestea a fost dacă să se permită în România cumpărarea de teren de către persoane nerezidente. Cât va fi ministru Tabără, este o opoziție totală la o astfel de procedură”, a spus Tabără.
Pământul vândut străinilor ajunge pârloagă
După ce au fost cumpărate de italieni, austrieci sau danezi, mii de hectare din județul Mehedinți au rămas nelucrate, anunță Jurnalul Național. Aceștia au cumpărat suprafețe întinse de teren, dar puțini dintre ei au fost cei care au intenționat să le și muncească. Valorificarea pământului românesc nu înseamnă, însă, numai cultivarea lui.
La noi în comună nu există nici un străin care să facă treabă în agricultură. Avem doar doi investitori români, care produc în sistem industrial floarea-soarelui, porumb, grâu… Dar pentru terenul necultivat în zona noastră APIA dă o subvenție de 80 euro la hectar. Şi dacă oricum le vin nişte bani, ce interes mai au să lucreze pământul?”, se întreabă retoric primarul comunei Bâcleș, Constantin Preda.