Foarte simpatice și gustoase aceste vinete pane cu parmezan, ce să mai vorbim! Se fac și extrem de simplu, nu-ți trebuie mare lucru ca să le prepari și reprezintă o variație mai mult decât binevenită pentru clasicele vinete pane (cele cu pesmet). În plus, dacă aveți cumva și niște musafiri mai fițoși la masă, puteți spune că-i vorba despre un tapas spaniol, berenjenas con queso, nicidecum despre niște biete vinete pane!
Bun, acestea fiind zise, hai să vedem ce ne trebuie, pentru vreo 8 persoane (dacă e vorba de o gustărică), sau poate doar 4, dar flămânde bine. Notați:
2 vinete potrivite (de preferință din cele subțiri), 2 ouă, 4 căței de usturoi, 500 ml apă, ulei pentru prăjit (preferabil de măsline), făină,
cam 200 g parmezan ras.
Amestecați într-un castron, bătând bine cu telul, ouăle, apa și usturoiul. Spălați bine vinetele, eliminați codița și tăiați-le rondele de 1 cm. Încingeți mult ulei într-o tigaie.
Tăvăliți feliile de vânătă prin făină, compoziția de ou și, în fine, prin parmezan, având grijă să fie panate uniform. Prăjiți-le în uleiul încins (cam 2 minute pe fiecare parte) și scoateți-le pe hărtie absorbantă sau pe șervețele, să-și lepede excesul de grăsime. Serviți-le fierbinți.
Ceva tertipuri? Păi, mai ales dacă e vorba de aperitive, iar vinetele sunt cam groase, s-ar putea să fie mai bine dacă veți tăia feliile în 2 sau chiar în 4. Apoi firește că le puteți face ca pe niște vinete pane normale, adică fără să diluați ouăle cu apă. Și, în fine, tot pe variantă „normală”, le puteți tăvăli la sfârșit prin pesmet aromat (dar atunci nu mai puneți usturoi în ouă).
Cât despre vinul pentru aceste vinete pane, cu siguranță că trebuie să fie unul vioi, care să lupte bine cu prăjeala. În rest, alb sau roze, cum doriți, pentru că parmezanul ne asigură o rază de acțiune suficient de mare.
În primul rând, nu recomand eu uleiul de măsline pentru vinetele astea pane, ci spaniolii, că de la ei vine rețeta asta. Chestie de gust (a lor, nu al meu).
În al doilea rând, în imensa majoritate a cazurilor, paneurile se fac la foc mijlociu, sau chiar mic. De ce? Păi ca să nu se ardă „hăinuța” înainte de a se pătrunde cum trebuie ingredientul propriu-zis (excepțiile de cârciumă, gen carnea pentru șnițele bătută până se face precum foița de țigară, sunt o altă discuție). Așa că nu prea ai de ce să ajungi la 200ºC și peste.
Și, în fine, despre uleiuri, proprietățile fiecăruia (punct de fum, conținut de grăsimi nesaturate, poli- și mononesaturate, acizi grași etc.), inclusiv sugestii pentru utilizarea lor corectă, am scris deja aici. Nu cred că are vreun rost să mă repet, reluând la fiecare rețetă în parte ideile de-acolo.
Așa că, una peste alta, și mai ales de dragul rețetei originale, nu pot să-ți răspund decât: ba da, ar trebui! 🙂
Aia cu uleiul, teoretic, o stiu si eu, dar stiu localitati din Spania, Italia, Malta, Turcia, in care, desi se fac chiftele si pane-uri, nu se fac decat in ulei de masline. O doamna in varsta din turcia la care am mancat niste chiftele prajite, foarte bune, mi-a zis ca pentru ea nu exista alt ulei decat cel de masline.
O singura chestiune: eu nu fac niciodata vinetele pane (si ghiveci, ca tot am discutat dincolo) fara sa le las cu sare sa se scurga, iar prin faina, nu le dau, le tavalesc si le las nitel, se lipeste mai bine dupa aceea restul compozitiei.
Prin urmare ma duc sa imi iau o vanata si o sa fac crima de lezmajestate, nu am parmezan ci pecorino, sa vad ce imi iese 🙂
Scriam și la textul despre proprietățile uleiurilor că, în cazul celor de măsline, punctul de fum variază în funcție de cât de zdravănă a fost rafinarea. Cu cât uleiul e mai „extravirgin”, cu atât fumegă mai repede.
Cât despre scurs, zic unii că n-ar mai fi musai necesar, soiurile „moderne” de vinete nemaiavând acea zeamă amară (și nici n-am întâlnit în vreo carte străineză tertipul nostru tradițional). O fi, n-o fi, nu bag mâna-n foc, nepreafiind eu horticultor de felul meu 🙂
Iar lezmajestatea se referă la Măria Sa Pecorino, nu? 😀
Da, Pecorino, sa traiti, dar nu gasii vinete in preajma dar o sa fac si mai crima, cu dovlecei.
Cica nu e musai de zeama amara procedeul, ci de scos niste toxine, amu oi sti eu prost, ca se schimba informatiile de la o zi la alta, azi unul zice ca marul pe zi face cat zece … ma rog, maine zice ca daca mananci mere e rau de tot ca nu stiu ce fermenteaza.
Nu ar trebui sa recomanzi uleiul de masline pentru prajit. La peste 200C, scoate fum si se distrug nutrientii.
În primul rând, nu recomand eu uleiul de măsline pentru vinetele astea pane, ci spaniolii, că de la ei vine rețeta asta. Chestie de gust (a lor, nu al meu).
În al doilea rând, în imensa majoritate a cazurilor, paneurile se fac la foc mijlociu, sau chiar mic. De ce? Păi ca să nu se ardă „hăinuța” înainte de a se pătrunde cum trebuie ingredientul propriu-zis (excepțiile de cârciumă, gen carnea pentru șnițele bătută până se face precum foița de țigară, sunt o altă discuție). Așa că nu prea ai de ce să ajungi la 200ºC și peste.
Și, în fine, despre uleiuri, proprietățile fiecăruia (punct de fum, conținut de grăsimi nesaturate, poli- și mononesaturate, acizi grași etc.), inclusiv sugestii pentru utilizarea lor corectă, am scris deja aici. Nu cred că are vreun rost să mă repet, reluând la fiecare rețetă în parte ideile de-acolo.
Așa că, una peste alta, și mai ales de dragul rețetei originale, nu pot să-ți răspund decât: ba da, ar trebui! 🙂
Aia cu uleiul, teoretic, o stiu si eu, dar stiu localitati din Spania, Italia, Malta, Turcia, in care, desi se fac chiftele si pane-uri, nu se fac decat in ulei de masline. O doamna in varsta din turcia la care am mancat niste chiftele prajite, foarte bune, mi-a zis ca pentru ea nu exista alt ulei decat cel de masline.
O singura chestiune: eu nu fac niciodata vinetele pane (si ghiveci, ca tot am discutat dincolo) fara sa le las cu sare sa se scurga, iar prin faina, nu le dau, le tavalesc si le las nitel, se lipeste mai bine dupa aceea restul compozitiei.
Prin urmare ma duc sa imi iau o vanata si o sa fac crima de lezmajestate, nu am parmezan ci pecorino, sa vad ce imi iese 🙂
Sanatate!
Scriam și la textul despre proprietățile uleiurilor că, în cazul celor de măsline, punctul de fum variază în funcție de cât de zdravănă a fost rafinarea. Cu cât uleiul e mai „extravirgin”, cu atât fumegă mai repede.
Cât despre scurs, zic unii că n-ar mai fi musai necesar, soiurile „moderne” de vinete nemaiavând acea zeamă amară (și nici n-am întâlnit în vreo carte străineză tertipul nostru tradițional). O fi, n-o fi, nu bag mâna-n foc, nepreafiind eu horticultor de felul meu 🙂
Iar lezmajestatea se referă la Măria Sa Pecorino, nu? 😀
Da, Pecorino, sa traiti, dar nu gasii vinete in preajma dar o sa fac si mai crima, cu dovlecei.
Cica nu e musai de zeama amara procedeul, ci de scos niste toxine, amu oi sti eu prost, ca se schimba informatiile de la o zi la alta, azi unul zice ca marul pe zi face cat zece … ma rog, maine zice ca daca mananci mere e rau de tot ca nu stiu ce fermenteaza.
Secolul informatiei nu ajuta mereu 🙂
Sanatate!