Trahana, sau de unde vine numele de Zaharia Trahanache
Sigur, la prenumele personajului creat de Caragiale nu e nici un dubiu, chit că neica Zaharia nu era chiar ceea ce se înțelege prin „o dulceață de bărbat“, cât despre „zaharisit“, nici vorba nu poate fi. Dar ce-o fi aia trahana?
DEX online zice: „trahaná, trahanále, s.f. (înv.) cocă frământată cu ou, iaurt sau lapte, trecuta prin ciur și pusa în supă.“ M. Kogălniceanu și C. Negruzzi, în 200 rețete cercate, dau mai multe detalii despre ce va să zică trahana pentru ciorbă:
Lapte acru de vaci sa-l ții și o săptămână, adecă ori amestecându-l până se va înăcri bine. Apoi, la zece oca lapte acru să pui 30 sau 40 de ouă și faină de grâu curat. Să se frământe vârtos cu aluat de grâu, iar nu cu drojdii; și de trei ori pe zi să se frământe, în curgere de o săptămână. După aceasta să-l rupi bucăți și să-l pui la soare și bucățelele să le tot rupi până vor fi bune de frecat. După aceasta să le freci în ciur și, cernându-le, să le usuci bine. Și vei avea o bună trahana.
Vă dați seama cât de mult putea fi păstrată trahanaua (rezistent, nu gluma, neica Zaharia!), dacă rețeta e dată pentru aproape 13 kg de faină (mai exact, 1 oca moldovenească = 1,291 kg). Plus că iese un fel de griș (sau poate, mai curând, cuscus), deci maleabil cât se poate, pe deasupra acrișor, cât să compenseze dulceața prenumelui, iar cum trahanaua era deja cam de domeniul trecutului în vremea lui nenea Iancu… A, și dacă mai adăugăm originea grecească a acestui adaos de ciorbă și facem o delicată trimitere la viclenia specifică urmașilor inventatorilor calului troian… Mda, mult mai bună caracterizarea personajului prin numele de familie decât prin prenume.
Ei, și dacă vreți să încercați totuși o ciorbă sau o supă cu trahana în loc de orez, griș, tăiței ori mai știu eu ce alt adaos, iaca și o rețetă contemporană, mult mai adaptata bucătăriei actuale.
8 căni de făină cernută,
3 căni de iaurt,
2 ouă,
1/2 cană de sare.
Amestecați totul bine, până obțineți un aluat vârtos (în caz de necesitate, mai adăugați faină, respectiv apă rece). Rupeți aluatul în bucățele mici și rulați-l intre palme, până obțineți niște biluțe mici, cât alunele.
Așezați-le răsfirat pe o suprafață plană, acoperiți-le (să nu se așeze praful) și lăsați-le la uscat 2 zile. Fărâmițați aluatul uscat intre degete și puneți-l din nou la uscat pentru 2-3 zile. Dacă vreți să-l treceți printr-o sită rară, bine, dacă nu, nu.
Într-un borcan cu capac, adaosul nostru de supe și ciorbe se va păstra proaspăt câteva luni bune, în cămară.
În România, paradoxal sau nu, se mai pune trahana în supe și ciorbe nu prin Muntenia, ci mai curând prin Ardeal și Banat, unde se cheamă, ca-n turcește, tarhana (se cunoaște că turcii au ajuns până la porțile Vienei!). Cât despre greci, ei mai folosesc încă destul de des trahanaua, și nu numai în scopul mai sus menționat, de adaos la zemuri, ci și ca garnitura la fripturi înăbușite (de pilda de miel, că așa am ajuns să scriu despre asta) fierbând trahanaua 10 minute în lichidul rămas în cratiță.
Altminteri trahanaua mai poate fi întâlnită, cu eventuale mici modificări, în Turcia (tarhana), Albania, Bulgaria, Serbia, dar și în Egipt (kishk), Iraq (kushuk) sau Iran (tarkhīneh, tarkhāneh, tarkhwāneh).
Foarte interesant. Multumesc.
Cu multă plăcere 🙂