Tamarin
Tamarindus indica L. Denumirea vine din arabă, tamar hindi însemnând curmală indiană. Copacul cu același nume, originar (probabil) din Africa Orientală, este răspândit astăzi în Antile, India, Africa și Asia de sud-est, iar în bucătărie ne interesează de la el mai ales fructul (dar să notăm în treacăt că în Zimbabwe și în sud-estul asiatic, mai ales Laos, sunt folosite și frunzele, care au un gust acrișor, asemănător cu măcrișul). Respectivul fruct se prezintă sub formă de păstaie maronie, lungă de 10-15 cm și lată de 2 cm, și conține o pulpă (un pic) dulce – (foarte) acră, cu câteva semințe dure. Este utilizat mai ales pentru acreală, ca un înlocuitor de oțet sau zeamă de lămâie.
În India, pe lângă faptul că, sub formă uscată, intră în compoziția mai multor amestecuri de condimente, mai este folosit și în supe, salate, chutney-uri și mâncărurile de legume uscate, mai ales linte. În China, unele supe dulci-acrișoare sunt condimentate cu tamarin. Mai este folosit la parfumarea orezurilor și la fabricarea unor băuturi, precum refresco de tamarindo în America Latină și tamarinade în Antile și Réunion. Culmea, acru-acru, dar este o resursă importantă pentru industria dulcețurilor, datorită unui conținut foarte ridicat de pectină. Iar tot la capitolul deserturi să mai notăm și înghețatele de tot felul.
Însă utilizarea lui cea mai cunoscută este probabil aceea de ingredient de bază pentru Worcestershire Sauce, dar și (sub formă uscată) pentru menționatele amestecuri de condimente.
În alte limbi: tamarind (engl.), tamarin (fr.), tamarindo, tamarandizio (it.), tamarindo (esp.), tamarinde, sauerdattel (germ.).
