Tăiței cu hribi și smântână
Da, tăiței cu hribi, indiferent cât de mult vor vrea diverși italienizați să boteze rețeta de mai la vale tagliatelle cu porcini (că geme țara românească de trattorii!). Hribi, smântână, tăiței, adicătelea tot atâtea motive să consider delicioasa preparație de mai la vale absolut moldovenească, cu un (destul de) pronunțat parfum nemțeano-sucevean. Și, dacă vă pică în mână niște hribi (mulțumesc, Alex!), eu zic să treceți la fapte, că n-o să vă pară deloc rău.
400 g de hribi,
1 ceapă mică,
1-2 căței de usturoi,
250 g tăiței, preferabil de casă (sau tagliatelle, fie!),
50 g unt,
200 ml smântână,
sare și piper,
plus, în categoria facultativ-opționale,
1 păhărel de vin,
1 legătură mică de mărar,
niscaiva parmezan (ori vreun cașcaval) ras.
Preparația în sine e simplissimă. Faceți toaleta hribilor, tăiați-i felii. Curățați ceapa și usturoiul, tocați-le mărunt și puneți-le la călit în unt. Sărați ușor.
Când încep să se înmoaie, adăugați hribii, căliți-i și pe ei un pic, apoi stingeți, dacă vreți, cu vin. Continuați fierberea până când lichidul dispare aproape complet.
Adăugați smântâna, eventual frecată cu mărar tocat mărunt, amestecați până la omogenizarea sosului și răsturnați deasupra tăițeii fierți al dente și bine scurși. Mai amestecați o dată și serviți imediat.
Dacă n-ați pus mărar, ați putea presăra deasupra și niște brânză rasă (deși s-ar putea să nu fiți de părerea mea, că mărarul nu prea face casă bună cu brânzeturile, și să vă placă mai mult „cu de toate”).
Variante sunt, firește, mai multe decât cele deja sugerate. Păi în primul rând desigur că în loc de hribi puteți folosi și alte ciuperci, iar în loc de tăiței o să meargă și vreun alt tip de paste (dar preferabil tot din categoria „cu ou”). În loc de ceapă și usturoi, puteți folosi cu încredere 2 hașme, dacă aveți la îndemână. Și desigur că, mărind puțin cantitățile și renunțând la vin, parmezan și paste se cheamă că ați obținut hribi cu smântână, și e timpul să puneți de-o mămăligă.
Vinul pentru acești tăiței cu hribi și smântână? Păi atât pentru sos, cât și pentru turnat în pahare, o Fetească Albă seacă v-aș sugera. Dar una cu o aciditate mai domolită, că n-are rost să burzuluim smântâna.
Nu stiu toata tara, dar in Bucuresti toti gatesc italieneste de m-au disperat. Culmea e ca macar de ar gati macar apropiat de ceea ce se intampla in tara in forma de cizma, dar nu, niste rom-italienisme la rang de preparate italiene. Hai ca pizza inteleg sa fie peste tot, e un snack, dar m-au spart cu atatea carbonare si funghi, ca nu mai stiu pe unde sa scot camasa. Si, reiterez, macar de ar avea o vaga idee de bucatarie mediteraneana bucatarii astia. Noul val nu mai gateste romaneste, e rusine mare daca spui ca bucatar ca stii sa faci ciorba de burta si nu minestrone. Deci imi place reteta dvs si chiar imi face pofta. Nu am hribi, dar o macaroana cu branza la vremea ei …
Pe deasupra, în incultura lor crasă, mai și susțin că nu există bucătărie românească… Da-n fine, dacă tot ești la furat, te mai ascuzi după termeni șmecheri. De ce să gătești cu ciuperci sau dovlecei, când poți să folosești funghi și zucchini, nu? Că doar nu mai mergem la restaurant (cârciumă, bodegă etc.), trăiască trattoriile și pizzeriile naționale 🙂
Conform nomenclatorului nici restaurantele nu se incadreaza, marea majoritate, din cate am invatat la scoala (inca sunt in vigoare standarde vechi) nu ai voie sa ii zici restaurant daca nu ai un anume standard si muzica … live. Dar na, cine suntem noi sa ne punem cu restaurantele Mc. Macar alea nu promoveaza ceva ce nu stim ce e indaratul siglei. Eu m-am flambat rau cand un “chef” in cautare de lucru m-a certat ca in polo con funghi pun smantana lichida normala si nu gran blabla, aia din soia. Asta normala, din lapte, se taie si e riscul sa nu iasa preparatul, aia de cauciuc nu prezinta riscuri. Tii, ca ma apucai sa scriu acilea, dvs sunteti de vina, cu introducerea 🙂 Sanatate!
Aveam eu o bănuială că, uneori, introducerile cam faultează rețetele 🙂
Abia acu’ mi-a sărit mai zdravăn în ochi. Carevasăzică pollo con funghi, nicidecum pui cu ciuperci? 🙂
Recunosc, eu nu i-am “atacat” deocamdată. Aşteptam să văd ce şmecherie scoate din joben Costăchel, să mă iau după el. 🙂
Vorba ceea: Hribi capeţi cam an de an / Însă unu-i Cris…Costăchel! :p
Ei, mare șmecherie… Altminteri, recunosc, unele ingrediente (precum hribii, în cazul de față) trebuie tratate cu maximum de blândețe, fiindcă prim-planul trebuie să fie mereu al lor. Și, încă o dată, mulțumesc 🙂
Apropos de hasme (adica cepele rosii care se comercialieaza fix sub denumirea asta). Au un pret, mama, mama. Sa stiti ca as putea reinterpreta reteta cu niste paste cam ca cele de casa dar umplute cu hribi, dar saracele sunt chiar made in Italy si nu le pot zice coltunasi 🙂 Si hribi se gasesc tot la pret de aur alb dar asa, din cand in cand, meritam un rasfat.
Nu-s chiar cepe roșii (am și scris despre ele una bucată fișă dicționar pe-aici). Însă, recunosc, prețul e tulburător. Însă așa au fost și altele, nu-s foc de-ngrijorat pe termen lung 🙂
Tot nu m-am prins cum se face sosul… (asa, fara carne? fara porc? fara pui?)
Da 🙂
Voi incerca reteta!