Sub numele de Mulligatawny Soup se ascunde o întreagă familie de supe de pui, de origine indiană, dar care circulă acum în toată lumea (e drept, cu predilecție în Commonwealth). Toate conțin, pe lângă supa propriu-zisă, carne de pui, orez și condimente specifice. Dacă însă versiunea originală indiană cuprinde, de obicei, migdale și lapte de cocos, australienii preferă roșiile și slănina afumată, așa că e clar că e loc suficient de improvizații. În ceea ce privește excelenta variantă franțuzită de mai la vale (Potage Mulligatawny), ea cuprinde mere plus costiță afumată și e suficient de interesantă și de bună, zic eu, ca să merite adăugarea în repertoriul oricărui amator serios de supe.
Pentru zeamă avem nevoie de
3-4 aripi de pui, 1 piept mic de pui, 50 g unt, 10 g pudră de curry, 1 ceapă, tăiată cubulețe, 1 tulpină de țelină verde, tăiată cubulețe, 1 morcov, tăiat cubulețe, 2 mere (Golden Delicious, de preferință), curățate de coajă (n-o aruncați!) și frecate cu zeamă de lămâie, 1,25 l supă de pui, sare și piper.
Topiți untul într-o cratiță și căliți ușor aripile, până încep să prindă culoare. Adăugați curry-ul, continuați prăjirea 1-2 minute, adăugați legumele și cojile celor 2 mere, mai sotați un pic și stingeți totul cu supa. Spumuiți bine și fierbeți, la foc mic, timp de 45 de minute. Adăugați și pieptul de pui, fierbeți încă 15 minute, scoateți-l și puneți-l deoparte, să-i vină din nou rândul. Strecurați bine supa, printr-o sită cât mai fină.
Ca s-o legăm, mai avem nevoie de
50 g unt, 1/2 ceapă, tocată, 30 g făină, 200 ml smântână.
Topiți untul, căliți ceapa până se înmoaie, presărați făina, căliți 2-3 minute, amestecând tot timpul, adăugați treptat supa și smântâna. Fierbeți totul încă 10 minute.
Vine acum rândul garniturii, pentru care avem nevoie, pe lângă merele și pieptul de pui deja menționate, de
1 l apă, 150 g orez cu bobul lung, 100 g costiță afumată, cât mai slabă, 20 g unt, sare și piper.
Dați apa în clocot, adăugați orezul, fierbeți 15 minute, strecurați și răciți cu apă rece. Lăsați-l să scurgă bine. Puneți-l apoi să mai fiarbă 20 de minute în supă.
Tăiați costița bastonașe, opăriți-o 1 minut, în apă clocotită, scurgeți-i cât de bine. Topiți apoi untul într-o tigăiță și căliți bucățelele de carne afumată până încep să prindă puțină culoare.
Tăiați și pieptul de pui julienne.
Tocați merele „bob de orez”, sau dați-le pe răzătoare, adăugați-le în supă chiar înainte de a servi .
Turnați supa Mulligatawny în farfurii (de preferință) încălzite, adăugând în fiecare câte o lingură de costiță și 1-2 de piept de pui ca garnitură.