O rețetă nițeluș ciudată și clar de sărăcie (înrudită, din punctul ăsta de vedere, cu spaghete aglio olio peperoncino sau cu pennele all’arrabbiata), dar care, prin simpla alăturare a caperelor și a măslinelor, reușește să cucerească. În plus, pastele de mai la vale sunt bune, rapide și, pe deasupra, de post. Nu mi-a luat mult ca să deduc că s-ar putea să vă intereseze așa o rețetă (mai ales zilele astea), drept pentru care, iaca, dau drumul la narațiune.
Pentru 4 persoane aveți nevoie de:
400 g spaghete (dar sigur o să meargă și cu alte paste), 2 căței de usturoi, 100 g măsline negre, 1 lingură de capere în oțet, ardei iute după gust, 1 hamsie (facultativ), 1 legătură de pătrunjel, ulei de măsline.
Mai întâi, firește, puneți pastele la fiert, în 4 litri de apă și 4 linguri rase de sare.
Cât timp fierb, scurgeți bine caperele, scoateți sâmburii măslinelor și tăiați-le în două, pe lung.
Încingeți cam 100 ml de ulei de măsline, adăugați 1 cățel de usturoi, zdrobit puțin, și ardei iute cât poftiți. Când încep să prindă culoare, rolul lor a încetat, așa că scoateți-le și puneți în locul lor măslinele, caperele și celălalt cățel, întreg de data asta. Lăsați-le să prindă gust, la foc iute, 2-3 minute (nu uitați să amestecați!) Dacă vreți și hamsia, puneți-o la sfârșitul călirii, dezosată și ruptă bucățele.
În fine, scurgeți pastele (care ar trebui să fie chiar un pic mai crude decât al dente) și adăugați-le în tigaie. Amestecați bine, adăugați pătrunjelul, mai amestecați o dată și serviți imediat.
Variante? N-am apucat să studiez prea multe, dar cu siguranță că unii comeseni or să poftească la puțină brânză rasă, după cum, în lipsă de ardei iute, niște piper râșnit direct peste fiecare porție n-are cum să fie rău. Dacă vă place usturoiul, sigur că puteți băga mai mulți căței întregi în etapa a doua a sosului, după cum bineînțeles că ați putea adăuga și niște roșii… dar mai bine mă opresc aici.
Cât despre vin, parcă Riesling (italian, firește!) aș zice. Oricum, alb, sec, rece și hotărât!
Ba sa ma iertati de mica interventie, masline, capere, hamsiute (ansoale, vorba studentului) cu sos de rosii bonus, spaghetti alla puttanesca se numesc ele.
Puttanescu (una din retetele pe care le faceam foarte des intr-o perioada) au in plus si busuioc mult… pe langa patrunjel. Sau cel putin asa le stiu eu 🙂
Ba sa ma iertati de mica interventie, masline, capere, hamsiute (ansoale, vorba studentului) cu sos de rosii bonus, spaghetti alla puttanesca se numesc ele.
Puttanescu (una din retetele pe care le faceam foarte des intr-o perioada) au in plus si busuioc mult… pe langa patrunjel. Sau cel putin asa le stiu eu 🙂