Sosul cu Roquefort, în câteva variante
În principiu, sosul cu Roquefort ar fi un sos pentru crudități, eventual unul de salată, indicat mai ales pentru cele fade (frunzele de primăvară, în special). Numai că, îndeobște peste Ocean, este folosit cu multă îndârjire și peste fripturi ori alte cele (tot fade, deduc eu de-aici extrem de logic). Dar, în fine, am deplină și perfectă încredere în dumneavoastră că-l veți utiliza cu cea mai mare destoinicie, așa că nu mai insist și dau drumul la narațiune.
150 maioneză,
150 g smântână groasă,
50 g Roquefort,
1 cățel de usturoi (facultativ),
arpagic verde sau alte verdețuri (tot facultativ),
sare (dacă mai e nevoie),
piper.
Transformați în pastă brânza și opționalul usturoi, amestecați bine totul și turnați rezultatul perfect omogenizat peste orice salata de crudități doriți, sau puneți-l într-un bol frumos și așezați alături, pe un platou, diverse legume tăiate bastonașe, numai bune de înmuiat în sosul nostru.
Ca variante, puteți renunța la smântână, înlocuind-o tot cu maioneză (dar pierde mult din finețe, dacă mă-ntrebați pe mine) sau, dimpotrivă, puteți folosi doar smântână, cu precizarea că, în acest caz, pe lângă faptul ca obțineți un dressing perfect pentru salata verde, puteți turna sosul peste orice fel legume fierte doriți.
Iar această ultimă versiune poate fi, desigur, dezvoltată, adică puteți să puneți totul într-un vas de Jena uns cu unt, pe care să-l și băgați un sfert de oră la cuptor, la foc potrivit, să se cunoască toate mai bine între ele. Nu mai trebuie decât să rețineți că, dacă urmează un stagiu la cuptor, e suficient să mărunțiți Roquefortul, nu-i musai să-l mai faceți pastă.
Și da, îl puteti înlocui și cu alta brânză cu mucegai, în cazul ăsta Gorgonzola (mai ales în versiunea caldă a sosului) meritând o mențiune specială. Numai că, firește, nu s-ar mai chema sos cu Roquefort.
