Smerenie 2011, Crama Oprișor
Am recunoscut în repetate rânduri, așa că nu văd de ce n-aș mai face-o încă o dată: dacă m-ar întreba cineva care sunt vinurile mele roșii preferate, cu siguranță că Smerenia Cramei Oprișor s-ar situa undeva în primele trei locuri. Și, după cum deja v-am povestit, prima întâlnire cu ediția 2011 a cupajului de Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder n-a făcut decât să-mi confirme clasamentele personale. Între timp a avut loc și o a doua „conversație”, în condiții mai tihnite (Smerenia a stat o oră în decantor, eu am stat cu creionul în mână), așa pot să vă prezint și dumneavoastră, mai pe îndelete, acest vin cu adevărat deosebit.
Olfactiv, avem deja de-a face cu o complexitate încântătoare. Apar mai întâi condimentele lemnului, pe lângă care se strecoară niște fructe uscate. Dar nici fructele roșii (afine, coacăze) nu întârzie prea mult să vină, conduse de niște vișine impetuoase. Iar la final, vagi adieri de tutun și piele completează cât se poate de fericit ansamblul.
Gustul e rotund și plin, balansul dintre aciditate, tanini și fruct fiind aproape perfect (și că veni vorba, parcă e mai mult fruct la ediția 2011 față de precedentele, ceea ce nu poate fi decât de bine). Interesant e că aciditatea se face mai bine simțită în postgustul lung, alături de aceleași fructe roșii, subliniate de câteva tușe de ciocolată amăruie.
Are și n-are „ducă-s-ar pe gât”, în sensul că, pe de o parte, firește că nu-i vorba despre un vin „degrab’ curgătoriu”. Însă, pe de altă parte, e atât de bun încât e foarte greu să nu mai vrei o gură. Și încă una. Și tot așa…
În concluzie, mai trebuie făcută o precizare: față de precedentele ediții ale Smereniei, parcă nu mai e vorba chiar de aceeași „chilie de măicuță” (formula de marketing prin care a fost prezentat încă de la lansare). E un vin nițel mai expresiv și mai expansiv. Ceea ce, pe mine unul, nu poate decât să mă bucure.
