Salată Waldorf
Istoria ne spune că Salata Waldorf a fost inventată, cândva între 1893 și 1896, la Hotelul (evident!) Waldorf din New York de Oscar Tschirky, cel care îndeplinea acolo funcția de maître d’hotel. Și se mai zice că a fost creată special pentru un mare dineu, la care au participat în jur de 1.500 de persoane.
În fine, cert este doar faptul că rețeta a văzut pentru prima oara lumina tiparului în 1896, an în care a apărut The Cook Book by “Oscar” of the Waldorf. Și a ajuns repede foarte populară, devenind, în plus, un simbol al calității, drept pentru care a fost inclusa de Cole Porter în cântecul său You’re the Top.
Din punctul meu de vedere, primul contact cu salata Waldorf a avut loc în 1982, când a apărut Albumul Literar Gastronomic scos de revista Viața Românească. Și cantitățile necesare erau următoarele:
600 g mere,
300 g țelină,
200 g nuci,
200 g maioneză.
Merele se curăță de sâmburi și se taie cuburi, țelina curățată așijderea, nucile (proaspete!) se grijesc și ele de coji&pielițe și se taie bucățele. Se amestecă toate cu maioneza și cu asta basta. Se servește de obicei așezată pe frunze de salata verde.
Sigur, rămânând doar la aceasta variantă de început, musai vă mai trebuie și niște zeama de lămâie, ca să frecați merele și țelina, să nu se înnegrească. Nucile noi aduc un rafinament special, dar le veți putea folosi și pe cele, sa zicem, normale, că altminteri ar însemna să nu puteți mânca salata asta grozavă decât cel mult o lună pe an. Și că veni vorba despre nuci, rețeta de salată Waldorf a lui Oscar nu le includea, ele au apărut mai târziu, George Rector consemnându-le pentru prima data în cartea sa The Rector Cook Book, ce a apărut în 1928.
Însă variantele nu se opresc aici. Mai întâi, ca un tribut adus modernității, maioneza a ajuns să fie amestecată, în proporții egale, cu iaurt, sau chiar să fie înlocuită cu totul de acesta. Mai apar uneori în narațiune și strugurii (alteori stafidele) după cum, pentru a obține o salată mai sățioasă, se adaugă bucățele de piept de pui (sau de curcan) fiert. În loc de țelină-rădăcină se mai folosește uneori și țelina verde, după cum zeama de lămâie poate fi înlocuită cu zeamă de portocală. Și joaca poate merge și mai departe (dar atunci, dacă mă-ntrebați pe mine, nu mai putem vorbi de salată Waldorf) cu pere, grepfrut, curmale, pinoli și câte și mai câte.
