Că salatele de roșii, castraveți, ceapă și brânză cam umblă brambura prin mai toată Europa centrală și de sud-est, am văzut deja, vorbind despre salata bulgărească (varianta românească). Dar fiindcă tot veni vorba despre preparatul vecinilor din sud, putem spune că, de fapt, salata Horiatiki e aproape identică și la fel cu Shopska (sau poate invers!), numai că brânza sirene (varianta bulgărească de telemea, în caz că ați uitat) e înlocuită cu feta, iar prin narațiune apare și oregano, ba uneori chiar și caperele. Și încă o precizare, înainte de a ne apuca de treabă: Greek Salad, foarte răspândită pe plan mondial, e un pic altceva, în sensul că, de obicei, baza o reprezintă salata verde, cu adaos de roșii, feta, măsline, abia la opționale intrând castraveții, ceapa și ardeii.
În fine, ar mai fi destule de spus, dar n-are rost să pierdem vremea în cazul unei salate atât de simple. Pentru care avem nevoie de
4-5 roșii, 2-3 castraveți, 1 ceapă, 1 ardei gras, 150 g feta, câteva măsline, capere (obligatorii în Dodecanez, oarecum opționale în rest), ulei de măsline, zeamă de lămâie sau oțet (musai în Cipru, facultativ sau deloc altundeva), oregano, sare.
Spălați și curățați toată partea vegetală a salatei, tăiați roșiile și castraveții felii, ardeii și ceapa inele iar oregano-ul mărunt. Puneți-le în salatieră, adăugați măslinele, caperele, sărați, turnați uleiul (și facultativa acreală), amestecați cu grijă salata și presărați deasupra feliuțe de feta.
Asta ar fi, să zicem, versiunea de bază. Fiind însă vorba despre o salată foc de răspândită, firește că pot apărea oricând și ceva opționale, precum pătrunjel (în loc de oregano, mai ales în Cipru), salată verde sau rucola, piper etc.
Ce vin bem la salata grecească? Alb, sec și ușor, nu-i musai să ne alintăm cu vreo retsina…