Salată de linte cu somon afumat și citrice
Nu cred că am apucat să vă spun că m-am transformat recent într-un fan al salatelor de linte (și de-abia aștept să-mi exersez papilele și cu niscaiva mâncări gătite). Iar cea care mi-a deschis apetitul a fost taman rețeta de salată de linte cu somon afumat și citrice despre care vine vorba mai la vale. Pe care am înfulecat-o de nu mă mai puteam opri și care m-a determinat să-mi pun fireasca, în fond, întrebare: oare de ce nu mâncăm noi, românii, mai multă linte?
În fine, asta e o cu totul altă discuție, pe care o s-o facem, poate altădată. Până una-alta notați, vă rog, cantitățile:
250 g linte,
1 morcov,
1 ceapă
2-3 cuișoare,
100 g somon afumat,
1 portocală,
1 grepfrut,
5-6 fire de ceapă verde,
câteva măsline (n-am reușit niciodată să le număr!),
1 legătură de mărar,
zeama de la 1 lămâie,
ulei extravirgin de măsline,
sare, piper.
Mai întâi lintea. Unii zic că trebuie înmuiată înainte, alții nu, cert este că trebuie s-o fierbeți până se înmoaie, împreună cu morcovul și ceapa înțepată cu cuișoare (dar dacă aveți la îndemână niște supă, și mai bine ar fi). Sărați abia la sfârșit, scurgeți cât de bine și lăsați-o să se răcorească.
Mai trebuie niște muncă de jos și la restul ingredientelor: somonul tăiat fâșiuțe (sau cubulețe, sau…), portocala și grepfrutul curățate de coajă și de pielița albă, apoi tăiate destul de mărunțel, ceapa verde și mărarul spălate curățate și tocate, măslinelor trebuie să le scoateți sâmburii și să le faceți rondele (sau bucățele), iar lămâia s-o stoarceți fără milă.
De-acuma înainte e cât se poate de simplu: bateți bine sucul de lămâie cu uleiul, sare și piper, turnați sosul peste restul ingredientelor, amestecați și cu asta basta. A, ba nu, salata de linte mi se pare sensibil mai bună dacă stă la frigider măcar 1 oră înainte de servire.
Cât despre variante, ca la orice salată, firește că sunt nenumărate, așa că nu vă recomand decât versiunea cu un ardei gras roșu tocat cubulețe și adăugat și el în salatieră.
Cât despre vinul pentru această salată de linte, tot un Aligoté se potrivește cel mai bine, chit că, la proporțiile pe care vi le-am dat, somonul e destul de discret (așa că, dacă vă place, sporiți cantitatea, nu va sfiiți!)
“oare de ce nu mâncăm noi, românii, mai multă linte?”
pentru ca, asa cum s-a intamplat si cu alte alimente, s-a transformat din mancarea saracului, datorita modei, intr-o mancare de lux (ma rog, nu chiar, dar e scumpa), chiar “trendy” daca imi permiteti 😀
eu, sincer, nu ma omor dupa linte, dar o supa arbeasca sau turceasca nu as refuza niciodata.
si io stiam ca lintea era mancarea sracaului.prima data am gatit acum vreo 18 ani,cand am primit cadou din arabime.pe vremea aia nici nu prea stiam ca ce si cum,asa ca am gatit-o cam ca pe fasole,adica iahnie si n-a fost cine stie ce,tot fasolea ni s-a parut mai buna.atunci n-aveam nici condimente nici cultura gastronomica necesara sa zic asa.acum am primit iar linte verde si linte neagra.cu cea verde am sa incerc reteta ta.si-ti dau de stire cand oi comite-o.
@aphextwinz: Pai sa perseverez atunci cu variante mai „autohtone”, poate, cine stie… 🙂
@pansy: Asta e, au adus alde Cristofor Columb fasolea din America si biata linte ne-a cam parasit cratitele si farfuriile…
“Asta e, au adus alde Cristofor Columb fasolea din America si biata linte ne-a cam parasit cratitele si farfuriile…”
touche