Sabrarea, de la legende și până în zilele noastre
La recent încheiatul Campionat Internațional de Gătit în Aer Liber de la Iași, unul dintre momentele cele mai așteptate l-a constituit Parada Somelierilor, organizată de Federația Somelierilor din România. Iar punctul maxim de atracție l-a constituit, evident, o demonstrație practică de sabrare a unor sticle de șampanie. Iar discuțiile ce au urmat m-au convins că n-ar fi rău deloc să vă povestesc despre acest spectaculos procedeu. Nu mai fac decât precizarea că, pe scena din Piața Unirii, au urcat reputații somelieri Sergiu Nedelea, Bogdan Dumitrescu, Marian Timofti, Cornelia Toma, însoțiți, din partea Cavalerilor Vinului, de Mihai Anghel (de la stânga la dreapta, în fotografia de mai jos).
Legendele
Două sunt poveștile cele mai răspândite despre acest procedeu, dar nu se ceartă deloc între ele. Prima spune că obiceiul a fost introdus de husarii lui Napoleon care, la întoarcerea din campaniile victorioase, nu mai aveau timp să deschidă normal șampania, plus că era sărbătoare (deci trebuia spectacol), așa că foloseau sabia pentru a desface sticlele. Pe de altă parte, a doua variantă zice că, de fapt, obiceiul a apărut acasă la Veuve Clicquot, care îi mai invita, din când în când, la un pahar de șampanie pe ofițerii napoleonieni, iar aceștia, ca s-o impresioneze pe tânăra (27 de ani) și bogata văduvă, desfăceau sticlele în acest mod bărbătesc și, de ce n-aș spune-o, viril.
Totuși, se pare că obiceiul era mult mai răspândit, și nu doar printre ofițerii armatei franceze.
Cum are loc sabrarea, din punct de vedere fizic?
Chiar dacă vorbim despre săbii, tăișul nu are nicio importanță (încă de la început se folosea mai ales cealaltă parte, ca să nu pățească ceva ascuțișul). Foarte pe scurt, este vorba despre o judicioasă utilizare a presiunii existente în sticlă și a tensiunilor pe care aceasta le crează, care sunt maxime la intersecția dintre gât și guler. O lovitură seacă și puternică într-un punct slab provoacă o crăpătură, repede lărgită, care desprinde partea de sus și o aruncă în aer. Desigur însă că este mult mai ușor de scris decât de executat!
Și încă un lucru: sabrarea nu se poate executa decât dacă sunt folosite șampanii îmbuteliate în anumite tipuri (să le zicem tradiționale) de sticle, multe din variantele moderne de butelii fiind întărite din construcție în zona respectivă, ca o măsură de sporire a rezistenței.
Cum se execută
Se pregătește mai întâi terenul, prin desfacerea sârmelor și a foliei. Se ține ferm sticla (înclinată la aproximativ 20º) cu mâna stângă și se glisează sabia de-a lungul gâtului, în contact cu acesta. Lovitura trebuie să fie scurtă și puternică. Iar mai multe detalii nu vă dau, fiindcă e o execuție din ciclul „nu faceți asta acasă”.
Periculozitate
Nu, cioburile nu au cum să ajungă în interior, sunt suflate afară. Dar presiunea azvârle gâtul sticlei cu o forță sufient de mare pentru a răni orice eventual imprudent care s-ar afla pe traiectorie. Iar poza de mai jos demonstrează că până și cei mai experimentați somelieri au emoții înaintea unei astfel de execuții (chiar dacă n-o execută personal). Așa că, încă o dată, nu încercați asta acasă!
În loc de concluzii
Toată lumea este de acord că, mai ales în spații închise, cea mai elegantă rămâne deschiderea „fără poc”. Totuși (după cum remarca somelierul Marian Timofti într-un mai vechi număr din Romanian Wine Art) în anumite ocazii speciale, în care șampania este prezentă mai puțin datorită gustului său și mai mult din cauza aspectului festiv, este indicată ridicarea nivelului de adrenalină a participanților. Prin deschidere „cu poc” sau, cel mai spectaculos, prin sabrare.
Frumos magistre Costachel…
Cam tarziu, dar decat deloc 🙂
Cine s-a uitat astă iarnă la TVR Iaşi a putut vedea în sabie şi oase fenomenul. Nu spui cine m-a ajutat în găsirea somelierului…
Nu spune 🙂
Fain, iaca nu auzisem de asta (ceea ce e normal, ca nu am cunostinte in domeniu, acum daca ati aruncat pisica peste gard am citit si altele pe langa).
Sanaate si la mai multe articole pentru novici ca noi (ca urmarim in grup, da?)!
Frumooos, frumos! Nu sunt foarte sigur, dar cred că mai e o mică şmecherie (poate citeşte vreun somelier şi ne vinde din secretele meseriei): înainte de “lovitura de graţie” care zboară gura sticlei, cu tot cu dopul prins în ea, cred că mai e o lovitură mai uşoară pe aceeaşi traiectorie şi în acelaşi punct, care pe de-o parte îl ajută pe somelier să-şi “fixeze ţinta”, dar pe de altă parte “amorsează” conţinutul, îl agită uşor, astfel încât să pocnească mai bine.
@aphextwinz: Am inteles, sa traiti! 😀
Iat-acum cà Maestrul Costàkel, dupà ce ne face poftà cu toate bunàtàtile, mai umblà si la îmbunàtàtirea culturii noastre. N-avem decât sà và felicitàm si sà và multumim. SPER cà nu-i o “întelegere” între Domnia Voastrà si vânzàtorii de sàbii. Sà-si sporeascà vânzàrile. NOROC-POC !
E interesant ca exista o femeie somelier intr-o profesiune care pare a fi eminamente masculina.
@Niko-B: as prefera sa creasca vanzarile de sampanie 😀
@Fabdo: Mai mult, Cornelia Toma e cunoscuta si ca „mama somelierilor romani”, ca pe multi i-a invatat meserie 🙂
@cezar: si mai e tertipul cu incalzit usor gatul sticlei… In fine, n-am vrut sa dau prea multe detalii, sa nu se-apuce prea multa lume de joaca asta 🙂
A, si scuze pentru intarziere, akismetului nu i-a placut de tine. Noroc ca am verificat…