Mai întâi o precizare: bineînțeles că în loc de chefal puteți pune în farfurie cam orice pește fiert (bine, cu condiția să-i placă genul ăsta de preparație), ba chiar s-ar putea să fie mai bună mâncarea cu, să zicem, știucă. Însă asta am avut în frigider, asta am pus în oală, iar cum rezultatul a fost foarte apreciat, cu siguranță am să repet rețeta și cu alte ocazii. Că-i foarte gustoasă și nici greu de făcut nu e, drept pentru care vă invit să vă notați:
Cam 1,2 kg de pește, cu toaleta inițială făcută, 1-2 cepe, 1-2 morcovi, 1 țelină mică, 1 lămâie, cimbru, rozmarin, 1 foaie mică de dafin, piper boabe, 1 lămâie,
iar pentru sos mai aveți nevoie de
70 g unt, 50 g făină, 200 ml smântână, 1 lingură de capere, bine scurse, 1/2 căpățână de usturoi, sare și piper.
Mai întâi tăiați peștele felii și lăsați-l puțin la sare, să se-ndulcească.
În timpul ăsta, curățați legumele, puneți-le la fiert în vreo 2 litri de apă rece, adăugând sare, piper boabe, puțin rozmarin și cimbru, dafinul și 1/2 lămâie, tăiată și ea bucăți (cealaltă jumătate stoarceți-o, că o să aveți nevoie de suc mai încolo).
Fierbeți supa asta vreo 40 de minute, adăugând pe la jumătate fierberii, dacă e de unde, capul peștelui și alte bucăți inutile rămase de la tăiat.
Strecurați zeama, păstrați, dacă vă plac, morcovul și țelina, puneți din nou la fiert. Când începe iar să clocotească, puneți feliile de pește și fierbeți-le, în clocote cât mai mici, vreo 15-20 de minute, poate și mai mult (depinde și de soiul peștelui, și de dimensiunile bucăților). Oricum, când se desprind înotătoarele fără efort, se cheamă că-i gata, așa că puteți stinge focul.
Încingeți untul într-o crăticioară cu fundul gros, presărați făina, stingeți cu vreo 600 ml zeamă de pește (strecurată, ba chiar și filtrată, dacă se poate) și fierbeți sosul ăsta până când începe să capete un pic de consistență. Stingeți focul, adăugați, puțin câte puțin, smântâna și omogenizați, adăugați usturoiul pisat, caperele, reglați gustul cu sare, piper și zeamă de lămâie, omogenizați încă o dată și cu asta basta, puteți chema oamenii la masă.
Ca garnitură, votez pentru cartofii natur (eventual sprijiniți din flanc de legumele din supă), dar firește că nu oblig pe nimeni. Și să nu uit: puțin pătrunjel presărat în farfurie aduce cu el o prospețime care e cât se poate de binevenită.
Cât despre vin, peștele fiert nu mai cere musai Aligoté, așa că, mai ales ținând cont și de onctuozitatea sosului, am să zic de data asta Chardonnay, cu condiția să nu fie unul din acelea care miros a toate fructele tropicale posibili și imposibile.