Ieri a a avut loc, la Paris, o conferință de presă a Organizației Internaționale a Vinului (OIV), susținută de directorul general, Jean-Marie Aurand. Au fost prezentate, cu această ocazie, primele elemente referitoare la anul 2014, în ceea ce privește suprafețele plantate cu viță de vie, previziunile asupra producției, dar și informații despre situația pieței și a schimburilor internaționale.
Poate cel mai interesant aspect din prezentare l-a reprezentat ascensiunea Chinei pe locul al doilea (cu 799 mii de hectare) în clasamentul realizat în funcție de totalului suprafețelor plantate cu viță de vie din fiecare țară. Dacă în 2000, în viile chineze reprezentau mai puțin de 4% din totalul mondial, astăzi ele au ajuns la aproape 11%. În clasament, Spania se menține pe primul loc, cu 1021 mii ha, pe locul al treilea Franța (792 mii ha), urmată de Italia (690 mii ha) și Turcia (502 mii ha). Dacă vă întrebați ce caută Turcia pe locul V, atunci aflați că datele se referă la totalul suprafețelor, adică ele cuprind și viile destinate producției de struguri de masă, stafide, sucuri etc.
În ceea ce privește producția de vin (exclusiv sucuri și musturi), Franța a revenit pe primul loc (46.698 mii hl, +11% față de 2013), urmată de Italia (44.739, -17%), Spania (41.620, -9%), SUA (22.300, -9%) și Argentina 15.197, +1%). România se menține pe locul al 12-lea, cu 4.093 mii de hectolitri, în ciuda unei scăderi de 20%.