Preamăreasca, licoarea lui Marin Buciumeagă
Bizară licoare ne mai propune de data asta domnul Marian Rădulescu! Că vin, mă rog, cidru, nu-i sigur, deși sigur trebuie să fermenteze ceva pe-acolo! Dar nici chiar suc de fructe nu e, așa că eu zic s-o lăsăm așa cum a botezat-o autorul: Preamărească. Și să dăm drumul la poveste.
Pe vremuri am cunoscut un tip deosebit, nea Marin Buciumeagă, achizitor la ORACA. Dacă aveai nevoie, la târg, de cineva care să-ți aprecieze, din ochi, greutatea unei vite, pe care doreai s-o cumperi, apăi el era expert. Rareori greșea cu câteva ocale în plus sau în minus.
Într-un an, după ce mi-a câștigat un pariu în târg, m-a uimit cu o altă năzdrăvănie: o licoare tare bună, răcoritoare și tămăduitoare de beteșuguri, mai ales ale burții, așa cum o recomanda el.
Uitați reteța, așa cum mi-a dat-o el și am pus-o eu în cartea mea Istorioare cu miroazne și crustă:
– Întâi îți trebuie o putină de douăzeci-treizeci de vedre din lemn de brad, cu capac, da’ nu mai pui nimic altceva în ea. Când merele și perele pădurețe se coc și încep să dea în cafeniu le culegi și le pui în putină așa, cam câte un sac de 3 duble de fiecare și câte o dublă de măceșe și coarne și o juma’ de afine (dacă mai găsești, că le trece repede timpul). Mai pui și zece – cincisprezece gutui din cele sălbatice că-s mai parfumate, mere crețești și pere din cele moi. Pui apoi apa la nivel și pui capacul închis bine. După 3 s’tămâni, umbli și tragi la canea din licoare. Câtă licoare tragi, tot atâta apă pui, dar nu tragi mai mult de 3-4 kile pe zi și tot așa până la Crăciun. Te spală de toate relele, e mai bună decât dacă ai ține post ca la carte, că eu nu prea pot ține. Asta-i tot. Am învățat-o și eu de la un vâlcean când eram in război, numa’ că eu o fac mai bună, că pun pentru culoare măceșe și coarne și afine în loc de sfecla roșie. Ia să vedem acuma, știți din ce-i rachiul ăsta?
Despre rachiu data viitoare.
