Prăjitură de mere cu griș
Un lucru vreau să vă spun de la bun început: prăjitura asta este, de departe, cea mai bună soluție de a transforma merele într-un desert absolut delicios. Dacă mai adaugăm și faptul că se face foarte simplu și că, pe deasupra, mai e și de post, ar trebui să nu mai am nimic de adăugat. Totuși, simt nevoia să mai precizez un lucru: toate cantitățile de mai jos sunt orientative, pentru că rezultatul final depinde foarte mult de merele pe care le aveți la dispoziție, adică de cât sunt ele de dulci sau acre, de zemoase sau de făinoase. Un singur lucru e cert: tava în care o fac are 21×30 (dar să nu înțelegeți din asta că dimensiunea ar fi obligatorie, v-am spus-o doar orientativ). În fine, hai să ne apucam de prăjitură, că mai vorbim noi pe parcurs.
Aprovizionarea nu-i cine știe ce:
2 kg de mere,
300 g griș,
250 g margarină (da, puteți înlocui cu unt, și e chiar mai bun așa),
150 g zahăr,
3 lingurițe de scorțisoară.
La facultative intră alte arome, după plac (rom, vanilie, coajă de lămâie rasă etc), precum și ceva adaosuri, gen stafide înmuiate în rom sau miez de nucă, tocat mare (din cuțit).
Mai întâi, după ce ați curățat merele de sâmburi și (eventual) de coajă, trebuie să știți că, dacă le veți da prin răzătoarea mare, veți obține cu siguranță o pastă. Nu-i rău, însă v-aș recomanda să tocați merele puțin mai mare, ca să obțineți o textura mai grunjoasă, iar pentru asta ideal ar fi un mixer sau o răzătoare V, cu placa de julienne pe ea. Dar asta e o chestie de gust și faceți și dumneavoastră cum doriți, fără să uitați că obligatoriu este, odată operația terminată, să amestecați bine tocătura cu zaharul și aromele.
Ungeți gros tava cu 100 g margarină (eu o topesc înainte, că mi se pare mai simplu). Presărați uniform jumătate din cantitatea de griș, puneți un strat din jumătate din cantitatea de mere, presărați jumătate din grișul rămas, restul de mere, restul de griș, acoperiți cu feliuțe subțiri din margarina păstrată (s-o țineți în frigider cât umpleți tava, da?) și cu asta basta, în cuptorul încins cu ea, unde trebuie să stea cam o oră, la un foc moale spre potrivit (să zicem 175ºC?).
Când se răcorește un pic, presărați sau nu cu zahăr vanilat, după plac.
Trebuie să mai precizez doua lucruri. Mai întâi, dacă tava dumneavoastră este mai mare, puteți renunța la stratul de griș central, punând 2/3 pe fund și 1/3 capac. Iar în al doilea rând, trebuie să vă spun că prăjitura asta cu mere asta are un singur defect: e mai bună a doua zi. Dar vă va fi foarte greu să mai păstrați din ea până atunci.
Vinul? Aproape sigur o Tămâioasă, cu condiția să fie proaspătă, fructată și nu excesiv de dulce. Iar dacă o să găsiți doar un Muscat care să îndeplinească aceste condiții, tot bine o să fie.
Excelenta prajitura, am facut si eu si mi-a iesit foarte bunaaa 🙂
yeap…verificat, constatat, concluzionat: buuun.
Buna Costachel,
in primul rand vreau sa-ti multumesc pentru retetele delicioase publicate pe blog.Nu sunt o gospodina desavarsita, ba chiar as putea spune ca datorita retetelor tale am inceput sa gatesc.Am exersat recunosc retetele mai simple, rapide si mereu mi-au iesit..cu o singura exceptie: prajitura de mere cu gris de mai sus.Rezultatul a fost cam dezastruos as putea sa spun in sensul ca la final am simtit pe de-o parte grisul scrasnind intre dinti si pe de alta merele destul de uscate. Care sa fie baiul?Multumesc frumos si la cat mai multe retete!
Baiul (cel puțin la prima vedere) e că merele n-au fost destul de zemoase… Dacă sunt dintr-un soi de-asta mai păcătos (gen „bot de iepure” sau cam pe-acolo), încearcă, după ce le-ai mărunțit, să le ții într-un castron cu zahărul vreo oră-două, să mai lase zeamă. Dar, ca la orice prăjitură cu mere, m-aș feri de soiurile făinoase ca de altceva… 🙂
Am calit putin merele cu zaharul. Iar la servire am garnisit-o cu frisca. Frisca din lapte.