Poale-n brâu, de la Păstorel citire
Asta e, ca să vă prezint aceasta celebră plăcintă moldovenească, trebuie să recurg la un clasic, n-am încotro! După cum vă spuneam și la alivenci, Păstorel a apelat la pretextul literar al discuției cu „doua vechi prietene” pentru a prezenta cititorilor revistei Magazin, într-un singur articol (Alivenci și Poale-n brâu, p. 29-31 în ediția Gastronomicelor din 1973), cele mai faimoase copturi moldave. Pe prima am văzut-o, să trecem la ce-a de-a doua:
1/2 kg făină, 3 ouă, 200 gr unt, o lingură rasă de zahăr, sare, trei-patru sute gr lapte și chiar mai mult (cât suge aluatul), drojdie proaspătă de mărimea unei nuci.
Preparația
Topește drojdia într-un recipient în care torni o lingură-două de apă căldicică. O amesteci cu o lingura de făină și o linguriță de zahăr. O lași să crească 20 minute. Pui restul fainii într-un castron mai mare și torni la mijloc drojdia, laptele călduț, gălbenușurile, sarea și zaharul. Le amesteci bine și începi frământatul. După zece minute începi să torni, încet-încet, untul topit, călduț nu fierbinte, câte o lingură-două, frământând mereu, până se termină untul. Acoperi cu un șervet gros și lași să crească o oră și jumătate. Când a crescut aluatul, ungi o tava cu unt fierbinte, faci aluatul sul și-l tai bucăți de mărimea unei bile de biliard. Îl întinzi apoi cu melesteul (sucitorul), punând la mijloc brânză de oi grasă și frământată. La 1/2 kg brânză pui doua ouă întregi. Aduni pe urma marginile aluatului în același sens, ca niște falduri, strângându-le să fie lipite. Le mai lași 15-20 de minute la loc cald, să mai crească puțin. Pe urmă, ungi cu ou și coci, la foc potrivit, cam jumătate de oră.
În Moldova, plăcintele astea se servesc și ca gustare sau pretext pentru un pahar de vin, și la masă, ori la început (uneori și cu smântână pusa la îndemână) ori/și la sfârșit, presărate cu zahar pudră, eventual și cu miere alături (dar atunci brânza de oaie este uneori înlocuită, parțial, cu brânză de vaci, caz în care unii mai adaugă și puțin zahar în umplutură).
Cât despre vin, dacă sunt sărate, va merge cam orice alb sec sau chiar rose așijderea (nu-s pretențioase). Dacă însă devin desert, atunci și vinul se schimbă, de pildă într-o Tămâioasă (de la Știrbey, să zicem) sau Busuioacă (Basilescu, de-un paregzamplu)
Iaca mai am o intrebare legata de vinuri ca mi-am cam prins urechile si din povestire mi-am amintit ca am uitat sa v-o adresez. Ca poale in brau nu voi face, asa ca sunt numai nitel pe langa, ati recomandat si un rose.
Eu scriam rose, pe urma am vazut ca pe etichete scrie roze. Dupa care pe vinul de care va povesteam la puiul cu susan, scrie pe eticheta “mama” frantuzeasca “rose” si pe cea ed pe spate, a importatorului, cea in romana, “roze”.
Sunt corecte ambele variante, numai una, e vreuna de preferat?
Multam de rabdare si sanatate va doresc, am auzit ca in partea aia ninge si e nevoie de sanatate sa nu trecem la ceaiuri.
Corecte amandoua, dupa stiinta mea, rosé daca ne fandosim/frantuzim, roze mai romaneste (altminteri barbarism, fireste!). Am intalnit cetateni care-mi explicau ca in romana ar fi corect numai rose, pentru vinuri, dar atata vreme cat in aceeasi limba moldo-valaha la culoarea respectiva se spune roz, nu ros…
Am inteles sa traiti si va foarte multumesc, daac era una sau alta trebuia sa imi iau textele la corectat cum am facut in cazul aperitivelor, stiti dvs.
Sanatate!