Plăcințele cu gutui
Tare simpatice și foarte ușor de făcut, plăcintele astea cu gutui vor fi numai bune și ca desert propriu-zis, dar și ca un pretext de invitat prietenii la o cafea, un lichior sau, de ce nu, la un pahar de vin (dulce!). Și cum gutuile se găsesc acum din belșug pe tarabe și rafturi, m-am gândit că-i un moment numai bun ca să vă dau ideea de mai la vale.
600 g gutui,
1 baton de vanilie,
1 vârf de linguriță de scorțișoară,
200 g zahăr pudră,
1 lămâie,
400 g aluat franțuzesc (cel congelat din comerț e foarte bun, dar dacă vreți sa-l faceți în casă…),
puțină făină,
10 g unt,
1 ou (facultativ).
Curățați gutuile, tăiați-le sferturi, dați jos sâmburii și puneți-le la fiert în 2 l de apă, împreună cu lămâia tăiată sferturi (ca să nu se înroșească la fiert). După vreo 30 de minute ar trebui să fie fragede, așa că puneți-le într-o strecurătoare (eliminați lămâia, firește!), unde trebuie să stea și să se scurgă bine până se răcesc.
Transformați-le apoi în pastă (cu furculița, la mixer, prin pasare, dumneavoastră știți cum) și puneți-le într-o cratiță cu fundul gros, împreună cu zaharul pudră, scorțișoara și semințele din batonul de vanilie.
Fierbeți apoi pasta asta, la foc foarte mic, amestecând tot timpul (nu trebuie nici să se lipească, nici să se caramelizeze), până când obțineți un piure compact (cam 20 de minute). Lăsați umplutura să se răcească.
Dați drumul cuptorului, să se încălzească la un foc mijlociu spre tare (210ºC).
Întindeți aluatul pe o planșetă presărată cu puțina făină, până la o grosime de aproximativ 3 mm, și decupați din foaia obținută forme rotunde (sau ovale, sau…). Pe fiecare disc puneți una-două linguri de umplutură, ungeți marginile cu apă, să se lipească bine, pliați și apăsați marginile cu dinții unei furculițe (lipitura e mai bună, bașca arată plăcinta mai frumos).
Puneți-le în tava, ungeți-le (sau nu) cu ou și coaceți plăcințelele noastre până se rumenesc frumos (cam 20 de minute). Când le scoateți, le puteți presăra, dacă vreți, cu zahăr.
Vinul? Păi mă gândesc acum la o Tămâioasă Românească, proaspătă, vioaie și nu prea dulce. Pe cea de la Cotnari n-am mai gustat-o demult, așa că nu știu dacă mai îndeplinește cerințele de mai sus, dar cea de la Știrbey sigur da.
Da’ de Busuioaca de la Basilescu ce parere ai maestre?
@ traian: Pai mi-am exprimat-o deja aici, dupa degustarea la care, daca nu ma-nseala memoria, ai fost si matale 🙂 Si da, sigur c-o sa mearga…
@ pansy: de asta am si dat reteta, ca mi s-a parut o idee tare buna. Si simpla, pe deasupra.
n-am folosit niciodata gutuile la placinta,dar iata un prilej bun !