Plăcintă dobrogeană
Plăcintă dobrogeană, sau creață, sau mocănească. Mai multe nume, dar asta nu prea contează, pentru că avem de-a face cu aceeași minunăție de plăcintă cu brânză. În Dobrogea, ea nu lipsește niciodată de pe masa de Anul Nou (cu răvașe, sau măcar cu o monedă ascunsă, pentru a vedea cui îi va surâde norocul în anul ce vine) și nici de pe cea Duminicii Lăsatului sec de brânză, taman înainte de începutul Postului Mare. Că nu-i așa simplu de făcut o dovedește și faptul că „la plăcinte“, adică marți după nuntă, mireasa trebuie să dovedească invitaților (mai ales femeilor, firește) că știe să întindă foaia cât mai subțire, pregătind-o în fața lor. Așa că eu zic să vă apucați devreme de treabă (cu sau fără martori, după plac), că e oleacă de munca la plăcinta dobrogeană.
Mai întâi aluatul. Din
1 cană de apă călduță,
2 linguri de ulei,
1 lingură oțet,
1 linguriță sare,
făină cât cuprinde (cam 500 g, sa zicem, dar depinde mult de calitatea fainii)
faceți un aluat potrivit de moale. Îl bateți de 50 de ori în vasul în care l-ați frământat (ritual simpatic și, mai ales, util), din care vas firește ca, în prealabil, ați eliminat eventualul surplus de faina.
Lăsați aluatul să se odihnească o jumătate de oră, împărtiți-l în 5-6 bucăți, luați sucitorul și purcedeți la întins cele mai subțiri foi din viața dumneavoastră, idealul (de neatins, firește!) fiind să puteți citi ziarul prin ele. Transparente trebuie sa fie, ce mai! Când terminați, aduceți-vă aminte că nu-i rău să le lăsați puțin sa se usuce, mai ales că vă puteți trage și răsuflarea în timpul asta.
În ceea ce privește umplutura, aveți nevoie de
1 kg de brânză (de vaci, de oi, sau și de vaci, și de oi, dumneavoastră știți cat de sărată trebuie sa iasă plăcinta)
6-8 ouă (depinde cât sunt de mari), bătute.
Amestecați strașnic (dar cu furculița, n-are rost să o transformați în pastă), și reglați, dacă-i cazul, de sare.
Ungeți apoi fiecare foaie cu ulei și, pe jumătate din fiecare, puneți din loc în loc umplutura. Acoperiți cu cealaltă jumătate și strângeți cu mâna, încrețind foaia (acuma știți și de ce-i mai spune plăcintă creață).
Așezați apoi foile astfel umplute, una lângă alta, într-o tavă bine unsă cu ulei. Porționați, stropiți cu ulei și băgați tava în cuptorul încins, la 200ºC.
Când începe plăcinta sa se rumenească ușor (cam 10 minute), turnați uniform deasupra un amestec din
5-6 ouă, bătute cu
500 g smântână sau iaurt (mai bine) și cu puțină
sare.
Din nou la cuptor și, când e rumenă bine (30 de minute, poate un pic mai mult), plăcinta dobrogeană e gata.
Dacă aveți o tavă rotundă, strângeți prima foaie ca un melc, puneți-o în centru și așezați restul foilor în jurul ei. Restul coacerii e la fel, singura diferența fiind că tăierea, în cazul acesta, se face în clini (în triunghiuri, adică).
În ambele variante, e bine ca tava utilizată să aibă marginile ceva mai înalte, pentru ca amestecul de ou și smântână să nu plece la plimbare prin tot cuptorul (din punctul ăsta de vedere, porționarea prealabilă ține loc și de pază bună care trece primejdia rea).
Tot ce mai trebuie să știți e că plăcinta dobrogeană e buna și rece, dar caldă e o nebunie.
Dacă se poate și cu foi de plăcintă din comerț? Ei da, se poate (doar ați văzut pozele, n-am cum să zic nu), dar vă rog să mă credeți că nu-i chiar tot aia, mai ales când plăcinta e caldă (a doua zi se cunoaște ceva mai puțin). Dar dacă vă grăbiți, nu vă pricepeți la aluaturi sau pur și simplu vreți o variantă rapidă ca să vă dați seama cam despre ce-i vorba, aveți aprobarea mea (dar să nu mai spuneți la nimeni).
A, nu prea seamănă cu ce-ați mâncat la plăcintăria din colț sau în satul de vacanța nu-știu-care? Desigur, dar nu e vina mea, e a lor. Rețeta originală taman ați citit-o, iar boscăria lor s-o mănânce cine-o vrea.
În ce privește vinul, să știți ca plăcinta dobrogeană nu-i pretențioasă deloc. Sec și ușor sa fie, altceva nu prea contează. A, dacă vreți s-o umpleți cu carne (foarte rar, dar se întâmplă în Dobrogea și chestia asta) atunci e bine ca vinul sa fie roșu. Și, dacă v-a plăcut, vă rog să beți un pahar și în memoria mamei și a bunicii mele.
pare foarte buna, m-am inspirat din reteta ta pentru a prepara amestecul de branza pentru placinta, dar am pus o treime branza dulce de vaci, o treime feta cremoasa si a treia branza de burduf + oua. a iesit foarte cremos amestecul. acum e in cuptor 🙂
nu pot sa pun bomba aia de oua cu smantana peste, pentru ca o servesc la cina si azi la pranz am avut cartofi frantuzesti (cu oua). dar intr-o zi voi incerca si varianta asta de la mama ei.
felicitari pentru blog, sunt foarte multe bloguri culinare, dar putine facute cu arta, ca al tau. sunt des dezamagita de ce gasesc cand caut o reteta- am impresia ca unii habar n-au sa gateasca, dar au blog culinar. dar asta e cu totul o alta poveste. felicitari inca o data 😉
Multumesc frumos pentru aprecieri. Cat despre "bomba", am facut precizarea ca iaurtul e preferabil, inclusiv pentru "mama ei" 🙂
Am notat reteta.Insa as vrea sa stiu ,foaia unsa trebuie acoperita cu umplutura neaparat din loc in loc?Daca acoperim jumatate si apoi suprapunem e vreo problema? Iar glazura nu se poate adauga de la bun inceput,inainte de coacere? Cum este mai bine? Astept lamuriri.Multumesc frumos!
Pai e suficient din loc in loc fiindca, pe de o parte, stratul ar trebui intins foarte subtire ca sa nu fie umplutura in exces si, pe de alta parte, farmecul placintei vine si de la lipsa de omogenitate a texturii. Dar, fireste, depinde si de gust. In ce priveste glazura, trebuie adaugata ceva mai tarziu pentru ca aluatul sa se poata coace mai bine si sa se umfle putin. Altminteri riscam sa obtinem aglomerari necoapte.
Stiu,inteleg,dar intotdeauna e loc de mai bine si e indicat sa intrebi pe cei care au mai multa experienta.Merci frumos!
Cu multa placere 🙂
Nasa mea (eforie sud) face suluri din foi si le acopera cu amestecul ala de oua si iaurt/smantana. Dar mi-a zis recent o tataroaica o treaba, cica pus amestec cu lapte pe placinta fierbinte, sa absoarba, ca cica asa faceau ei.
Asta asa, la colectie. Cu prima ocazie o incerc pe aia cu lapte, desi ultima a fost tare asemanatoare cu cea pe care am mancat-o in copilarie la malul marii.
Daca am fi toti Creanga sa scriem atat de frumos si sa se si publice amintirile copilariei, multe carti deosebite ar iesi.
Maestre, dar răvaşele unde intervin?
Vreau plăcintă cu răvaşe 🙂
Cu răvașe știu doar din povești, mama punea doar un bănuț învelit în celofan (când umplea foile cu brânză). Nu pot decât să presupun că răvașele tot la fel s-ar pune 🙂
din betele de la inghetata pot fi facute ravase:)
Pirogravate? 🙂
Chiar am băut un pahar în memoria mamei și a bunicii dumneavoastră, în semn de recunoștință pentru frumusețea descriptiva a retetei. Cu stima, Doina
De ce unele retete prevad si drojdie? Si inca o intrebare – nu pot reduce sosul acela de ou? Imi imaginez ca este grozava,dar si cam costisitoare.Dar cred ca ma pot rezuma la maxim 7 oua -umplutura si sos,adica.E bine asa?
Habar n-am de ce ar trebui și drojdie (poate plăcintarul atins de marketing vrea să vândă o versiune mai „umflată”, altă explicație n-am). Cât despre numărul de ouă, presupun (și cred) că s-ar putea reduce, dar n-am încercat vreodată. Fiindcă, recunosc, rețeta asta e cumva sfântă pentru mine: așa o făcea bunica, așa o făcea mama, nu pot să mă apuc eu acuma să schimb plăcinta dobrogeană 🙂
poti sa pui 5 oua in placinta si doua deasupra
merge foarte bine
ma bucur mult ca a pus adevarata reteta de placinta dobrogeana:)
da,in principiu asa se face,trebuie sa contina branza de vaci,de oaie si de capra,3-5oua in compozitie si 1 ou batut impreuna cu 1 iairt de 125g e suficient pt.o tava de cuptor.la origine turceasca,e cea mai gustoasa placinta.si la ea,cine pune drojdie,aia nu e ceea ce trebuie.f bine si foile dv,per total,felicitari!