Păstorel, vinul de Uricani și Băbeasca Neagră
Despre laudele aduse de Păstorel vinului de Cotnari se știu destule (mai mult sau mai puțin fondate). Dar relativ puțină lume cunoaște faptul că, în mod constant, Al. O. Teodoreanu a plasat vinul de Uricani pe primul loc în preferințele sale. E drept, niște preferințe cam nostalgice, pentru că este vorba doar despre vinurile făcute înaintea primului război mondial. Însă ordinea rămâne clară pentru orice iubitor al scrierilor sale gastronomice: întâi Uricani, mai apoi Cotnari. Și trebuie spus că avea în sprijinul acestei preferințe și niște aliați de seamă:
„Francezii, care sunt fără discuție cei mai avizați cunoscători și care au cele mai bune vinuri din lume, i-au confirmat și (de ce n-aș spune-o?) în dauna Cotnarului, virtuțile fără egal.”
Povestește Păstorel, în textul Vinuri de altădată. Uricanii (apărut în Adevărul Literar și Artistic, 1 octombrie 1933), despre o masă la Hippolyte Mârzescu, în timpul refugiului de la Iași (1917-1918). O masă la care a fost prezent și dramaturgul Robert des Flers, care și-a călcat obiceiul de a bea un singur pahar de vin la masă (avea gută) și a băut patru! Auzind despre una ca asta, necredinciosul Teodoreanu l-a și întrebat cu prima ocazie pe des Flers dacă a băut vreodată și ce părere are despre vinul de Uricani. La care a primit un răspuns fără echivoc: „Il est comparable a nos meilleurs crus!” („e comparabil cu cele mai bune vinuri ale noastre!”)
Dar despre ce vin era vorba? Aparent, e simplu: aproape dispăruta, astăzi, podgorie de la Uricani era celebră pentru a sa Fetească Neagră (care de altfel, se spune, aici ar fi și apărut). „Acesta este vinul care a generat și-a dus renumele Uricaniului de-a lungul secolelor” (Valeriu D. Cotea et al., Podgoriile și vinurile României, 2000, p. 136).
Desigur însă că, lucru frecvent în frecvent în România acelor vremi (ca mai mereu la francezii de ieri și de azi), vinurile erau și la noi îndeobște cupaje. Iar cupajul tradițional din zona Uricani era compus din Fetească Neagră plus Băbească Neagră (zisă și Crăcană sau Rară Neagră).
Da, Băbească, acel vin aproape întotdeauna desconsiderat și vinificat cum dă Dumnezeu (sau mai exact voința proprietarului). Când o găsești, te poți aștepta la orice, de la versiunile gen poșircuță de băut cu butoiul până la cele machiate intens, care-o fac pe biata Băbească să-și dea aere de Cabernet Sauvignon vânjos (dar nu prea poate, săraca…).
Revenind însă la Uricani, soiurile mai erau vinificate și separat (probabil și în funcție de an sau de podgorean). Exact precum vinul la care face referire Păstorel în textul citat mai sus. Numai că, surpriză, nu era vorba despre Feteasca Neagră!
„Acel despre care scriu eu provenea din Crăcană și luase ființă înainte de filoxeră. Era decolorat de vechime, de-un roz crepuscular și, vorba cronicarului, iscusit miros făcea.”
Care va să zică din Băbească… Să mă mai întreb oare, absolut retoric și inutil, de ce desconsiderăm, sau chiar ne batem joc de acest valoros soi românesc prefiloxeric? Mai bine nu, poate altădată…
Foto: Wikipedia
poza asta imi aduce aminte de culesul strugurilor
“De te vezi cu vreo vadana/Cu cearcane vinete/Da-i sa bea intai cracana/Si pe urma … tine-te!”