Aceste paste cu nuci au, și cred că nu doar pentru mine, un anumit parfum nostalgic, de copilărie. E o rețetă care se face mai mult de dragul celor mici, când nu-i timp de copturi savante sau prea complicate. Așadar sunt simple, pe deasupra mai sunt și tare bune, așa că merită să ne aducem aminte de ele. Măcar din când în când.
Ce ne trebuie pentru vreo 2-3 porții de paste cu nuci?
200 g paste (de preferință din cele mici, gen melci, scoici etc., dar nu-i musai), 150 g nuci, curățate, 100 g zahăr (mai mult sau mai puțin, după gust), 100 g unt, 200 g smântână, sare.
Rumeniți ușor nucile, pe sec, într-o tigaie antiaderentă (dacă preferați cuptorul, nu mă pot opune). Tocați-le cât de mărunt, dar nu le râșniți (e mai plăcut dacă se mai simt un pic bucățelele).
Fierbeți pastele în apă (mai puțin sărată decât de obicei) și scurgeți-le bine.
Încălziți untul la foc moale într-o cratiță, turnați zahărul, apoi nucile și, la sfârșit, smântâna (amestecați tot timpul). Răsturnați deasupra pastele și continuați amestecarea, până se acoperă uniform cu sos. Serviți-le cum vreți, fierbinți, calde sau răcorite.
În ceea ce privește variantele de paste cu nuci, aceste sunt extrem de numeroase, așa că n-am să mă refer decât la câteva idei de bază. Mai întâi, smântâna este opțională dar, dacă renunțați la ea, e bine să măriți un pic cantitatea de unt. Apoi, puteți înlocui zahărul cu miere, trimițând astfel pastele cumva spre sfințișori. Puteți adăuga, firește, și alte ingrediente (stafidele sunt primele care-mi vin în minte), după cum s-ar putea să vreți și diverse arome (vanilie, de-un paregzamplu).
Ce bem la aceste paste cu nuci? Apoi cu siguranță un vin demidulce sau chiar dulce. Iar faptul că mă gândesc acuma la un extraordinar Gewurztraminer alsacian (v-am povestit despre el aici) nu are decât o valoare de indiciu.
Doamne ! Ce ne mai fàcea mama când eram tzânci… ! Mi-ati trezit amintirile, Nene Costàkele. MERCI ! Mai are cineva timp sà prepare asa bunàtàti, azi, în casà ?
Doamne ! Ce ne mai fàcea mama când eram tzânci… ! Mi-ati trezit amintirile, Nene Costàkele. MERCI ! Mai are cineva timp sà prepare asa bunàtàti, azi, în casà ?
Păi uite că mi-am găsit 🙂