Paste cu fructe de mare
Cred că ați intuit deja că, chiar dacă în fotografia de mai sus sunt tagliatelle, puteți folosi la fel de bine pentru a prepara niște excelente paste cu fructe de mare și fusilli, penne sau orice alt tip vă place sau face degeaba umbra raftului din cămară. Sigur, dacă mă întrebați pe mine, ideale ar fi niște paste proaspete, dar nu trebuie să vă formalizați prea mult, e loc destul pentru improvizații.
Așadar, pentru a stabili (doar) un punct de pornire, aveți nevoie de
250 g paste,
1/2 kg fructe de mare (un mix congelat),
1 ceapă mică,
1 morcov tot așa,
5-6 căței de usturoi,
2-3 roșii,
1 păhărel de vin (alb și sec),
ulei (extravirgin) de măsline,
pătrunjel,
sare și piper.
Mai întâi puneți pastele la fiert, în minimum 2,5 l apa sărată.
Curățați și tăiați ceapa, morcovul și usturoiul, puneți-le la călit, la foc mic, cu ulei de măsline, sărați, așteptați până se înmoaie puțin, puneți și fructele de mare, amestecați de doua-trei ori, până încep să sfârâie, stingeți cu vin, adaugați și roșiile, despielițate și tăiate subțire, puneți capacul și lăsați să fiarbă încă două-trei minute.
Nu stați, scurgeți pastele, tocați mărunt puțin pătrunjel, curățat și spălat în prealabil, și puneți totul în cratița cu sosul. Amestecați repede de doua-trei ori și cu asta basta, stingeți focul și, dacă nu le serviți imediat, puneți capacul, să nu fugă chiar toate aromele.
După ce le puneți în farfurii, puteți adăuga, dacă vreți, un fir subțire se ulei extravirgin de măsline, iar pe masă așezați o râșniță de piper, că poate unii or să vrea să-și pună. Și nu, parmezanul n-are ce căuta în povestea asta, indiferent de ceea ce cred unii cârciumari.
Vinul pentru aceste paste cu fructe de mare? Păi la așa o mâncare italiană, hai să nu mai zic Aligoté și să vă recomand un Riesling Italian, nu? Din ce podgorie vreți dumneavoastră, că nu-mi vine nici o idee constructivă în momentul ăsta.
E bine sa potrivesti tipul de paste cu preparatul pe care-l gatesti. Desi toate pastele sunt facute cam la fel (compozitia), senzatia gustativa este diferita datorita formei si a grosimii diferite. De aceea, se spune ca la fructe de mare merg spaghetti, tagliatelle sau papardelle (in functie si de sosul ales), iar la pastele scurte se potrivesc alte componente. Sunt restaurante italienesti care refuza sa-ti inlocuiasca pastele chiar daca ceri expres acest lucru, si au un motiv destul de intemeiat. Evident ca trebuie sa fie o carciuma mai acatarii, cu un chef adevarat, pentru ca la o carciuma normala refuzul inseamna de regula lene din partea bucatarului.
Eu am mai incercat sa pun penne la fructe de mare pentru a nu ma stropi cu spaghetele si nu merg la fel de bine.
În principiu, perfect de acord cu tine. Teoria spune ca sosurile groase (gen bolognese) merg cu pastele scurte și groase (puriștii susțin ca spaghetti bolognese ar fi o erezie), pastele lungi cu fructe de mare și cu legume, în timp ce pastele proaspete sunt cele mai primitoare, dar se prezintă optim în combinație cu lactatele (unt, brânză, mai rar smântână etc).
Numai că experienta m-a învățat ca e bine sa știi teoriile astea (și mai ales explicația lor), însă în bucătăria proprie nu sunt întotdeauna aplicabile și trebuie mai mereu sa te adaptezi (la gusturi sau la ce ai în cămară). Uite, jumătatea mea mai buna preferă oricând tagliatellele, crezi ca rezolv ceva cu teoria? 🙂 Și poate doamna penne, și poate domnul fusili…
Și n-as lua mai deloc în seama ce se întâmplă în restaurante, fie ele italienești sau nu (deci nici nu ascult chiar tot ce spun marii chefi). La ei e industrie, mai buna sau mai proasta, dar cu toate regulile ei (aprovizionare, banda lui Ford, politica de preturi, marketing etc.), în timp ce la mine în bucătărie eu sunt, în comparație cu ei, un fel de potcovarul satului. Cu avantajele și dezavantajele respective. Iar după ce înțelegi ca gătitul de restaurant și cel de-acasă sunt doua chestii complet diferite, vezi și regulile nițel mai altfel.
Și apropo de cele legate de paste: le mai respecta integral cineva în lumea asta în afara de italienii care le-au făcut? Nici măcar nu-s convins ca la ei acasă sunt la fel de stricți…
tz tz tz. Domnul costachel. Poi se poate una ca asta: “paste … italienii care le-au facut”?
ca se framanta chinejii mici si galbeni in mormintele lor mici si negalbene
Na ca mi-a luat-o animaloo inainte (credeam ca nu are net in “uichend”). Italienii nu au inventat pastele, au ridicat la rang de arta faina amestecata cu apa ca sa poata carciumile sa ia bani fraierilor.
Ma rog, o opinie neortodoxa dar cam asa e, cum zice Costachel. Pentru ca eu, desi stiu teoria dupa peste 15 ani de batut Italia la pas, nascuta fiind aici din olteni, moldoveni si ramasi toti bucuresteni, nu remarc diferentele asa abitir. Ca e cu penne sau bigoli, nu e asa mare diferenta pentru mine.
Reteta e normala si lejera si nu cred ca daca punea conchiglie sau paste sarde, un carpato-danubiano-pontic ar fi avut de carait.
A, ca sunt la moda romano-italienismele, de acord, pana la urma fraier e cel ce nu isi face o crasma si vinde niste paste manjite cu un sos oarecare la pret de icre negre. Daca as avea carciuma asa as face si eu, da’ n-am 🙂
Sanatate don Costachel si daca e introbagare in seama aiurea se poate sterge, am asa o recenta aversiune fata de puncte de vedere italiene la mamaligari si de aia am scris.
Mi-am recitit textul cu îndârjire plus abnegație, și nu văd decât că am scris “la asa o mancare italiana…” Dacă cineva are senzația că tagliatellele de mai sus ar fi vreo mâncare chinezească să ridice mâna 😀
Update: Aaaa, era vorba de ce spuneam in reply-ul cu pricina, “italienii care le-au făcut”. Păi mă refeream la reguli, fraților, nu la paste…
da bre, da fara un pic de carcoteala nu intra mancarea 😀
În seara aceasta îţi încerc reţeta! Teoretic, miroase bine de pe acum!
Să-mi spui cum au mirosit pastele și practic 🙂