Omul gătește în aer liber de când s-a ridicat în două picioare și s-a împrietenit cu focul

Sep 28, 2011 costachel Interviuri, Mozaic, Tradiții românești 8

---

Interviul de mai la vale mi-a fost solicitat, acum vreo două luni și mai bine, de un site care dorește să promoveze gătitul în aer liber (cu multe cuvinte anglo-saxofone). N-a mai apărut, din motive care-mi scapă, am uitat de el și abia azi l-am redescoperit. Drept pentru care vi-l propun dumneavoastră, iubiți cititori, în premieră. Desigur, mondială!

Cum stau lucrurile cu gătitul în aer liber în România?

Păi stau la fel ca în orice alt colț al lumii, presupun. Unii știu să gătească mai bine, alții mai puțin, unii fac treaba asta mai des, alții spre deloc, unii sunt mai civilizați, alții nicidecum… Așa, la o primă privire, cât se poate de superficială, parcă la noi se gătește mai mult în aer liber decât în alte părți, dar n-aș putea, în niciun caz, băga mâna în foc. Poate e o impresie indusă de televiziunile aflate în clasica pană de subiecte din week-end…

Ce înseamna outdoor cooking şi cine practică “sportul” acesta? Cât e el de “elitist”?

Sportul ăsta îl practică omul de când s-a ridicat în două picioare și s-a împrietenit cu focul, fiindcă mai întâi s-a gătit afară, nu în peșteră. De altfel, și acum cel mai des în aer liber gătesc vânătorii și pescarii, eventual culegătorii. Nițel mai serios vorbind, e un „sport” la îndemâna oricui, firește, doar timp liber să aibă și/sau un loc propice activității. Cât despre „elite”, desigur că, la fel ca în orice alt domeniu, vor fi existând și în cazul de față anumiți cetățeni gata să cheltuie niște (mulți) bani ca să-și ia ceva scule scumpe doar pentru a le etala pe tăpșan, sperând astfel să declanșeze invidia celor din jur. Dar în niciun caz n-aș vorbi în cazul lor de elite, cel puțin nu din punct de vedere gastronomic. A, bineînțeles că sunt și unii care chiar știu de ce-au cumpărat sculele cu pricina, au habar cum să le folosească și să obțină cu ele niște rezultate cât se poate de gustoase și de memorabile. Dar asta e, mă tem, doar excepție, nicidecum regulă…

Care sunt elementele necesare pentru a putea găti în aer liber? Tehnice și non-tehnice, deopotrivă.

Presupunând că talentul în domeniu e de la sine înțeles (sau măcar dorința de a învăța), ar fi necesare, în primul rând, după cum spuneam și mai sus, locația plus timpul pentru asta, bașca materia primă pentru făcut/întreținut focul și jarul. Apoi depinde de ce vrem să facem, fiindcă pentru frigere, pe lângă atotputernicul grătar, mai există frigarea, proțapul, țigla, piatra, tabla presărată cu sare… În caz că-i nevoie de prăjit, sigur că ar fi suficientă o banală tigaie pusă pe grătar sau, dacă rezistă, direct pe foc/jar, dar uite că pofticiosul român a inventat și discul. Ceaunul stă aproape la fel de bine ca și grătarul, pentru că e rege și dacă-i vorba de fierbere/înăbușire, dar și când trebuie o prăjire în baie de ulei sau altă grăsime. În ceea ce privește coacerea, metodele tradiționale au cam dispărut, și mă refer aici la cuptorul de lut, rarissimul țest și strămoșeasca groapă pentru miel/oaie. Dar am început să descoperim diverse scule ale altora: barbecue, tandoori etc. Și, ca să vorbim și despre aburi, să nu uităm folia de aluminiu, măcar în ceea ce privește garnitura de cartofi! Iar lista, mai ales gândindu-ne la împrumuturile din grădinile celorlalți, ar putea continua.

Cum comentaţi asocierea exclusivă dintre grill şi micii care sfârâie duminica pe grătar?

„Grătarele cu mici” e un clișeu din aceeași familie cu „oamenii legii”, „trebuie să scoată din buzunar” „riscă o pedeapsă de până la” și câte și mai câte alte drăgălășenii ale noii limbi de lemn și ale vocabularului redus la vreo 150 de cuvinte… O asociere făcută doar de o bună parte a mass-mediei, dar care, din păcate, intră încet-încet în mentalul colectiv. Bine, poate a contribuit la apariția ei inclusiv faptul că pofta de mici e mult mai mare în sud decât în nord și, chit că „materialele” nu se fac decât în jurul Bucureștilor, nu-l oprește nimeni pe reporter să generalizeze automat, stabilind sentențios că așa stau lucrurile în toată țara. Ei, dar dacă asta s-ar limita doar la grătare și mici…

În ce fel ați încuraja oamenii să practice outdoor cooking în loc de “grătărăgeală”?

Păi i-aș încuraja, în primul rând, să învețe să gătească și să descopere ce-i aia mâncare bună și variată. Că mai apoi descoperă și singuri că pe grătar se pot pune o groază de lucruri și, pe deasupra, el nu e decât una din numeroasele scule cu care se poate găti în aer liber.

În fotografie, un instantaneu surprins la Campionatul Internațional
de Gătit în Aer Liber, care a avut loc la Iași în luna martie 2011

---

• aer liber, barbecue, gastronomie, gratar, interviu