Nucă de vită cu sos de bere neagră și legume
Da, știu, prima întrebare este: ce-i aia nucă de vită? Păi mai curând ar trebui să-i întrebați pe aia din supermarketuri, care n-au altceva mai bun de făcut decât să lipească etichete de-astea la derută, crezând că fac cine știe ce marketing șmecher. Pentru că, de fapt, nu-i vorba de nimic altceva decât de o bucată de pulpă bovină, altminteri persillée, cum spun francezii, adică traversată longitudinal de vinișoare de grăsime. Ceea ce o face optimă atât pentru cuptor, cât și pentru brezare (braiser, în aceeași limba a lui Voltaire, înseamnă sotare vijelioasă, urmată de înnăbușire îndelungată la foc mic). Și pentru că am ajuns aici, da, rețeta de mai la vale e o variantă de boeuf braisé, executată însă la cuptor, nu în cocotte, și cu bere neagră în loc de vin roșu (ați înțeles deja că puteți folosi ori una, ori alta, da?).
Trecând însă la lucruri ceva mai concrete, înarmați-vă cu
1 kg de pulpă, preferabil dintr-o bucată,
1-2 morcovi (depinde de dimensiune),
1-2 cepe (același comentariu),
1/2 țelină,
1/2 căpățână de usturoi,
1 sticlă de bere neagră,
cimbru,
sare,
piper,
ulei.
Începeți, firește, prin a rumeni bucata de carne pe toate fețele, la foc iute (ca o paranteză, operațiunea asta e bine s-o faceți la toate fripturile la tavă, fiindcă se va forma o crustă care va împiedica prețioasele sucuri ale cărnii să se risipească aiurea).
Când e gata (4-5 minute pe fiecare față) scoateți-o din tigaie. Și, ca să fie mâncarea mai sănătoasă, e mai bine să tăvăliți întâi carnea prin ulei, s-o scurgeți bine și să efectuați sotarea într-o tigaie antiaderentă, bine încinsă „pe sec“.
După ce-ați scos-o, mai turnați puțin ulei în tigaie și puneți la călit legumele mărunțite (morcovul și țelina bastonașe, iar ceapa și usturoiul cat de mărunt).
Adăugați sare, piper și cimbru, amestecați puțin și, când ziceți ca și-au luat toate gust de prăjeală (2-3 minute), stingeți cu berea.
Lăsați amestecul să dea câteva clocote și puneți totul în tava pregătită pentru cuptor (care tavă ar fi bine să fie doar puțin mai mare decât friptura).
Așezați deasupra carnea, puneți capacul (sau faceți unul din staniol alimentar) și băgați totul în cuptorul încălzit dinainte, la foc moale (175°C), unde friptura noastră o să stea cam 3-3,5 ore (depinde de dimensiune și de tipul tăierii). Oricum, spre final inspectați-o, adăugați eventual ceva supa de vită, dacă sosul a scăzut prea mult, și lăsați-o un pic descoperită, să se rumenească nițel.
Dacă vreți sa serviți friptura asta la o masa mai simandicoasă, bateți carnea cu ciocanul, rulați-o și legați-o cu sfoară, ca să va iasă felii elegante la tăierea finală.
Ei, și chiar dacă-i fiartă în bere, tot un vin roșu o sa meargă la friptura noastră. Ba chiar unul destul de zdravăn, că așa se cuvine la copturile prelungite. Drept pentru care un Cabernet Sauvignon aș zice eu să turnați în pahare, iar faptul că am poftă acum de cel de la Sâmburești (Castel Bolovanu) nu trebuie luat decât ca o părere absolut subiectivă, de care nu-i musai să țineți cont.
au scris si ei dupa eticheta de la macelarie : -)
“- din transarea sferturilor posterioare: filet, vrabioara, chiulota, capac, fricandou, nuca, fileu si vrabioara cu os;”
http://facultate.regielive.ro/cursuri/industria_alimentara/transarea_dezosarea_si_alesul_carnii-18851.html
Să deduc oare dupa denumiri precum chiulotă și fricandou că tranșarea vitei la români e fix identică și la fel cu aia franțuzească?
Scuze pentru intirziere in raspuns – am uitat sa trec link-ul in lista de bookmarks, si apoi mi-am amintit printr-o cascada de conexiuni tipic fara legatura : o) – dar nu cred ca va pot ajuta. Oricum pentru o consumatoare (needucata : -) lista e … intimidanta.