Mușchi soté Stroganoff
Ei, da, în cele ce urmează va fi vorba taman despre celebrul mușchi Stroganoff. O rețetă faimoasă în toată lumea și care, tocmai din acest motiv, a fost supusă, mai ales prin SUA, la niște perversiuni cumplite. Sigur, sunt de acord că o rețetă atât de celebră nu avea cum să cunoască o mulțime de variante, dar asta nu înseamnă că mâncați chiar Stroganoff dacă mușchii vreunui cârciumar stupid sau a vreunui ageamiu yankeu de pe Internet au vrut să-și boteze astfel torocala. Ceea ce urmează mai la vale este, vă previn ca să n-avem discuții, doar o versiune, lejer autohtonă, pe care însă am încercat-o de nenumărate ori și este absolut grozavă. Așa că, doamnele mele, dacă vreți să cuceriți pe cineva, sau dacă, pur și simplu, doriți ca soțul dumneavoastră să lase berea cu băieții și să vină mai repede acasă, treceți la treabă, fiindcă rezultatul este absolut garantat.
Pentru 6 persoane aveți nevoie de
750 g mușchi de vită sau de mânzat (mai bine),
1 ceapă mare,
1 cană de suc gros de roșii,
1 cană de smântână,
2 linguri rase de muștar (iute, dar nu prea),
500 g ciuperci,
1 pachet de unt,
3 căței mari de usturoi,
1 legătură de pătrunjel,
sare,
piper alb.
Tăiați mușchiul fâșiuțe, să semene la grosime și lățime cu o păstaie de fasole galbenă lată; cât despre lungime, 4-6 cm sunt numai buni. Sărați-l și căliți-l în 100 g unt, împreună cu ceapa și usturoiul (dacă vreți, puteți adăuga și o lingură de făină, da’ mai bine nu). Stingeți totul cu sucul de roșii, adăugați ceva piper și lăsați carnea să fiarbă înăbușit până se înmoaie (nu prea mult, că-i mușchi și-i fraged).
În timpul ăsta amestecați muștarul cu smântâna și căliți ciupercile curățate și tăiate felii în restul de unt. Când e gata carnea, adăugați totul în cratiță și mai lăsați mâncarea să fiarbă, descoperit, până se omogenizează și se îngroașă sosul. Sărați, piperați (dacă mai e cazul), stingeți focul, presărați puțin pătrunjel tocat mărunt și serviți.
Cât despre garnitură, unii zic că la mușchi Stroganoff cel mai bine merg cartofii natur, alții preferă piureul de cartofi, dar parcă tot cu orezul se împacă mușchiul ăsta cel mai bine. Mai ales dacă-l puneți pe o masă festivă, luați niște orez cu bobul lung amestecat cu orez sălbatic, fierbeți-l, așezați-l sub formă de coroană în fiecare farfurie și puneți la mijloc Stroganoff-ul.
Ca variantă (foarte bună!) de mușchi Stroganoff, puteți încerca să eliminați usturoiul, să înlocuiți sucul de roșii cu zeamă de carne, să presărați nițică boia de ardei dulce, să adăugați, odată cu smântâna, vreo 8 castraveciori mici în oțet, de cea mai bună calitate, tocați mărunt și, în acest caz, să decorați mâncarea cu feliuțe subțiri de gogoșari în oțet, precum în poza de mai sus.
Experimentele pot fi destul de numeroase, numai că nu trebuie să lipsească nicidecum carnea (firește!), ceapa, ciupercile, muștarul, smântâna, pătrunjelul și ceva acru. Foarte important, să nu vă treacă prin cap să înlocuiți untul cu ulei, că se supără smântâna și va iese un știft. Și da, puteți înlocui mușchiul cu altă carne de vită; nu va mai fi chiar la fel de bun și va trebui să fierbeți carnea sensibil mai mult, dar tot gustos va ieși produsul final.
În ceea ce privește vinul pentru mușchi Stroganoff, un Pinot Noir de mare clasă este obligatoriu. Iar dacă mușchiul trebuie servit cald, vă rog să nu uitați că temperatura corectă a vinului roșu este, după cum bine spunea Păstorel, cea a unei pivnițe adânci (că doar chambrarea se referă la temperatura dintr-o cameră de castel medieval, nicidecum de apartament contemporan supraîncălzit). Mâncați Stroganoff-ul, beți vinul și veți vedea cam cât de frumoasă poate să fie viața. Măcar din când în când.
Multumim pentru aceasta reteta care va fi incercata cat de curand!
Doresc sa subliniez ca am descoperit site-ul de cateva zile.
Il gasesc deosebit.
Imi place prezentarea, retetele sunt imbietoare si diverse, iar stilul prezentarii acestora este… delicios!
L-am si recomandat deja, asa cum se recomanda orice este de calitate.
Sper din suflet sa vi se para si foarte gustos 🙂
Jos palaria, Coane Costachel!
Pai pe caldurile astea, ce Dumnezeu sa faci cu ea? 🙂
O chestiune haioasa, apropos de reteta. Am cumparat muschi de manzat (asa scria pe pachet, palaria lor de hoti). L-am preparat conform indicatiilor. Si a fost atat de batran animalul ca nu se putea patrunde in carne nici cu picamãrul, daramite cu dintii.
Faza haioasa e ca rateul (nu din vina mea, nu dati cu biciul) nu a fost decat un alt esec reusit, am mixat totul impreuna cu cartofii fierti ca garnitura si a rezultat o supa-crema Stroganoff care a fost declarata excelenta. Eu ce sa mai zic, am avut noroc.
Daca as mai face as pune muschiulet sau as matura eu carnea o vreme, ca de ce e pe eticheta si ce leoparzi gasesc in magazin m-am lamurit.
Altfel, la restaurante respectabile, de cate ori vad pe meniu iau. Ei stiu macar cat are vaca in buletin.
Sanatate!
Ei, se poate si cu altfel de carne, cu conditia ca mai inainte s-o brezezi (brezare=sotare rapida la foc viu, urmata de innabusire prelunga in putin lichid, completat cand e cazul, pana se fragezeste animalul) Nici mama lui vita batrana nu rezista, mai ales daca lichidul folosit e vinul.
Sigur, tot n-o sa iasa ca muschiul, da’ decat deloc…
Am avut in trecut experiente neplacute cu carnea de vita si cu brezare si cu facut la cuptor. Cu vira noastra zic. Amu pot fi o droaie de motive, nu atat vaca (mie imi place sa dau vina pe rasa, ca nu e cum trebuie, experimentele cu animale din alte tari nu au fost niciodata dezastruoase) cat cine stie, o fi fost carnea rece, uleiul rece, taietura nepotrivita. Am emotii de cate ori trebuie sa fac ceva cu carne de vita.
Pana acum cel mai bine imi iese daca las, indiferent ce parte a paricopitatei la maturat la frigider de la o saptamana in sus.
Ce sa zic, brezarea nu m-a dezamagit niciodata, mai ales in vin, chit ca a durat uneori trei ore si mai bine. Recunosc, insa, pe de alta parte, ca experienta mea in domeniu s-ar putea sa fie destul de redusa, fiindca, suficient de moldovean fiind, pentru mine vita e, de cele mai multe ori, acea carne care se combina cu aia de porc pentru a obtine o tocatura perfecta 🙂
Si sa nu uit: o veche prietena de familie facea o friptură de vită absolut senzationala, punand in cuptor pulpa de vita (bucata intreaga, de 2-3 kile!) acoperita cu vin, in oala de lut, si iesea, dupa vreo 3-4 ore, cea mai frageda friptura pe care am mancat-o vreodata! Nu mai tin minte toate detaliile, trebuie s-o incerc si, cum imi iese, cum o public!
Astept cu mare interes 🙂 Eu avand neamuri in toate colturile tarii am mancat de la vaci, capre si oi pana la cioba de mate din sudul extrem, acasa fac ce gasesc, dar experientele altora plus ale mele sunt mereu o desfatare pentru minte si simturi.
Am vazut pe un site un crap facut dupa o reteta a lui Pastorel (scuzati ca nu are legatura) si sincer, nu imi parea sa arate cine stie ce, dar cica gustul era divin.
Acum sunt fascinata de meniurile restaurantelor cu trei stele Michelin. Ma uit, ma gandesc, imi imaginez, mi se face foame.
Las link-ul la unul din ele (la meniu) tot de curiozitate si de discutie, daca e nepotrivit stergeti Dvs, oricum este putin probabil ca cineva sa ajunga pe acolo sau sa poata reface ceva din meniu.
Mi-ar placea sa fac un articol despre asa o carciuma, din pacate nu am mancat decat de la bucatari plecati de la stele Michelin (in Valencia) deci nici pe departe ce vad pe site-uri.
Repet, daca e nepotrivit, va rog a sterge, pe mine m-a fascinat.
http://www.tkrg.org/upload/ps_menu.pdf
Cat de curand am sa incerc un stroganoff cu smantana de bivolita, ca nu se mai poate 🙂
Sanatate si scuzati de intromisiune, daca e nelalocul ei.