Musaca de dovlecei
Mult mai rar întâlnită prin farfurii decât suratele sale pe bază de cartofi sau vinete, delicata musaca de dovlecei constituie totuși o mare plăcere a începutului și mijlocului de sezon estival. Plus că, tocmai datorită rarității, reprezintă mai întotdeauna o plăcută surpriză pentru comeseni. Și, dacă mai adaug și faptul că, în funcție de alegerea cărnii și de tratamentele preliminare aplicate cărnii, se poate transforma într-o mâncare foarte ușoară (aproape dietetică!), chiar nu văd niciun motiv care să vă împiedice să vă apucați de treabă.
Pentru o tavă de musaca de dovlecei avem nevoie de
6-8 dovlecei mici (cam două kilograme și nu uitați că-s mai buni aia tineri și subțiri),
făină (facultativ)
0,75 – 1 kg de carne tocată (amestecul de vită și porc e preferabil, cu condiția să nu fie gras),
2-3 cepe, curățate și tocate
1 pahar de vin alb sec,
verdeață tocată (mărar, pătrunjel, cimbru proaspăt, eventual și altele, după gust)
5 ouă,
500 ml de smântână,
3 roșii,
ulei,
sare,
piper.
Curățați dovleceii și tăiați-i felii de grosimea unui degețel de domnișoară. Frecați-i cu puțină sare și lăsați-i la scurs, într-o strecurătoare.
Puneți ceapa să se călească în ulei. Când începe să se înmoaie, adăugați carnea. Amestecați până se albește, apăsând bine cu dosul lingurii de lemn, să nu se formeze cocoloașe. Sărați, piperați, stingeți cu puțin vin, puneți capacul și lăsați carnea la înnăbușit până se frăgezește (mai turnați din când în când vin, dacă trebuie, să nu se ardă). Când ziceți că-i gata, dați jos capacul și, amestecând, lăsați să scadă bine de tot zeama. Când dispare definitiv, scoateți carnea de pe grăsime (dacă-i cazul) și puneți-o într-un castron, să se răcorească.
Cât timp se răcește, întoarceți-vă la dovlecei și ștergeți-i cu un prosop curat. După asta, aveți în față două opțiuni: ori îi tăvăliți prin făină, scuturați bine excesul și îi prăjiți un pic în ulei, ori îi frigeți așa cum sunt pe grătar sau pe plită, să iasă mâncarea mai ușoară. Indiferent de soluția aleasă, când sunt gata puneți-i și pe ei deoparte, la îndemână, că acuși le vine, din nou, rândul.
Amestecați bine carnea cu verdeață și 3 ouă. Reglați de sare și piper, dacă ziceți că-i cazul.
Bateți smântâna cu celelalte 2 ouă, sărați și piperați.
Ungeți tava cu grăsimea rămasă după înăbușirea cărnii. Dacă însă carnea a fost slabă și n-a mai rămas nimic, folosiți niște ulei și gândiți-vă că bunicii noștri foloseau untură, care dădea un gust mult mai bun, dar cică ar avea nu știu ce probleme.
Tăiați roșiile felii subțiri.
Începeți, în fine, să construiți musacaua: un strat de felii de dovlecei, 3-4 linguri de smântână bătută cu ou, carne, iar dovlecei, iar smântână, iar carne și, în fine, ultimul strat de dovlecei, acoperit cu felii de roșii (aveți grijă că trebuie să vă rămână cam jumătate din amestecul smântână-ou, pentru capacul final).
Puneți tava în cuptorul încins dinainte, la 200ºC, și lăsați-o cam 30-35 de minute (până încep roșiile să se pârlească un pic). Scoateți, turnați cât mai uniform amestecul rămas de smântână și ou, băgați iar tava la cuptor, unde trebuie să mai stea vreo 10-15 minute.
Variante? Păi firește c-ar fi destule de spus, de la tipul de carne folosit până la prezența facultativă în tocătură a unui morcov ras, ba poate chiar și a unui cartof așijderea (mai ales dacă n-ați găsit decât carne mai grăsuță). Iar dacă vreți să înlocuiți, turco-grecește, compoziția de smântână și ou cu sos alb, treaba dumneavoastră, n-am cum să mă opun.
Serviți musacaua de dovlecei caldă, chiar fierbinte, și puneți la îndemâna comesenilor niște smântână rece (cine vrea, să-și poată pune deasupra). Iar în pahare, un roșu ușurel și pisicos ar cam fi soluția optimă. Eu am băut o Băbească, dar vă puteți orienta spre o Fetească Neagră, spre un Pinot Noir sau, de ce, chiar spre un Burgund. Numai, repet, aveți grijă să nu alegeți un roșu prea greu, prea aspru sau prea acid, că nu se va pupa cu delicatețea dovleceilor și catifelarea smântânii.
