Sau să-i fi spus mâncare de fasole cu carne de porc? Nu știu, chiar nu-mi dau seama cum ar fi fost mai corect fiindcă, pe de o parte, am putea spune că urmează mai la vale o mâncărică de fasole cu adaos de purceluș însă, pe de altă parte, alții ar putea zice că, de fapt, este o tocană de porc cu adaos de fasole. Dar cum presimt că discuția asta s-ar putea prelungi cam mult, vă propun s-o ignorăm și să trecem în bucătărie. În fond, mai puțin contează denumirea și mai mult dacă mâncarea-i bună, nu?
600 g carne de porc, fără os (poate fi mai slabă sau mai grăsuță, după gust și după temperatura de-afară), 300 g de fasole albă (sau de care vă place), 2-3 cepe, 2-3 căței de usturoi, 3 morcovi, 150 ml zeamă de carne (în lipsă, apă), cimbru, dafin (numai dacă vă place), pătrunjel, ulei, sare și piper.
Mai întâi fasolea, că fierbe mult (deși, la o adică, ați putea să puneți și din cea gata fiartă, la conservă, dar…). Înmuiați-o în apă rece cu o seară înainte, schimbați câte ape vreți la fiert, adăugați-i spre sfârșitul fierberii o ceapă întreagă, înțepată sau nu cu 1-2 cuișoare, 1 morcov și, dacă vreți, o frunza de dafin.
Tăiați carnea cuburi nu prea mari. Încingeți puțin ulei într-o cratiță cu fundul gros și rumeniți bucățile pe toate părțile.
Adăugați restul de ceapă, usturoiul (tocate mărunt) și morcovii rămași, tăiați bucățele. Căliți și legumele puțin, apoi stingeți cu supa (sau cu apa), sărați, piperați, aromați cu cimbru și cu eventualul dafin, puneți capacul și lăsați totul să fiarbă, la foc mic, timp de vreo jumătate de oră.
Adăugați fasolea (bine scursă) și lăsați-o și pe ea să fiarbă vreo 10 minute, să se cunoască bine cu carnea. Când e gata, presărați puțin pătrunjel tocat mărunt.
Tertipuri? Păi mai întâi (v-am mai spus asta, dar merită s-o repet) orice mâncare cu sos iese mai bună dacă, atunci când e aproape gata, e băgată la cuptor să scadă bine și să se rumenească un pic. Apoi, ajungând la capitolul vast al ingredientelor care ar mai putea interveni în narațiune, probabil primele menționate ar trebui să fie roșiile. Apoi, ca să dau exemplul personal, mie îmi place, de pildă, să adaug și niște cubulețe de ardei, pentru prospețime. Dacă am la îndemână, sigur bag și țelină verde, tăiată feliuțe, că am descoperit că se împacă de minune cu fasolea. Iar niște mărar presărat pe deasupra n-ar fi nici el lipsit de interes. Și firește că exemplele ar putea continua, dar mă opresc aici și vă las pe dumneavoastră să completați lista.
Ce vin poftește porcul cu fasole? Sigur roșu, dar să nu fie prea greu și nici prea dur, că n-are de ce. Mie mi-ar place să fie un pic mai rustic, gen Novac sau Negru de Drăgășani, însă nici un Merlot mai ușurel n-ar fi câtuși de puțin de lepădat.
Ardelenii mai pun si tarhon (acum la otet)si ce savoare ii da! Eu mai adaug si un strop de zeama din borcanul cu gogosari. Asta am mancat ieri si imi lasa gura apa si acum!
“mâncărică de fasole cu adaos de purceluș” asta e tare haioasa, denumirea, zic 😀
Lupta împotriva repetițiilor naște (uneori) și monștri simpatici 🙂
Ardelenii mai pun si tarhon (acum la otet)si ce savoare ii da! Eu mai adaug si un strop de zeama din borcanul cu gogosari. Asta am mancat ieri si imi lasa gura apa si acum!
Da, corect, trebuia să menționez și tarhonul (dacă tot am zis despre mărar…), mulțumesc frumos pentru repararea omisiunii 🙂