Limoncello
Ca orice lucru celebru, și lichiorul asta teribil de italian are o paternitate disputată. Ce se știe sigur e că a fost inventat la începutul secolului XX; mai departe, atât cei din Sorrento, cât și vecinii din Capri și Amalfi, susțin că strămoșii lor, și nu alții, au inventat celebra băutură. Oricum, probabil că mai mare importanță are faptul că limoncello-ul cel mai bun este considerat cel făcut în Campania, de preferință într-una din zonele deja menționate.
Cât despre materia primă, lămâile considerate perfecte sunt din soiurile „limone di Sorrento“ și „sfusato amalfitano“, ambele beneficiind de „Indicazione geografica protetta (IGP)“, adică de Indicație Geografica Protejată. Și că veni vorba, singura băutură care are dreptul legal să poarte la vânzare eticheta „limoncello“ este cea fabricată cu lămâile IGP din peninsula sorrentină.
Cum se face? Păi în primul rand vestea bună este că putem prepara limoncello și acasă, fără mari probleme, că poate ne-am plictisit de autohtonele vișinate, afinate etc. Așa că urmează mai la vale două variante, care au însă un numitor comun. Înainte de a vă apuca de oricare dintre ele (sau de vreo alta, că mai sunt) e bine să știți că principalul secret stă în calitatea lămâilor, care trebuie să fie, pe cât posibil, netratate și neceruite. Oricum, e bine să le spălați în draci, cu apa caldă, și să le curățați cu maximum de grijă, astfel încât doar partea galbenă a cojii să ajungă la macerare și nici o bucățică din cea albă.
O prima variantă de limoncello, simplă, dar cu macerare îndelungată, zice așa:
1,5 l alcool rafinat,
17 lamai,
cam 1 kg zahar,
cam 2 l apă (ultimele doua sunt aproximative, fiindcă doar dumneavoastră știți cât de dulce și de tare vreți să vă iasă lămâiata).
Spălați și curățați lămâile după cum mai sus am spus (curățitorul de cartofi este, probabil, scula cea mai indicată). Puneți cojile într-un borcan mare (de 5 l, să n-aveți emoții), turnați alcoolul, închideți ermetic și lăsați la macerat în cămară 45 de zile.
Faceți un sirop din zahăr și apă, fierbeți 5 minute, lăsați să se răcească de tot și turnați-l peste alcoolul parfumat din borcan.
Lăsați iar la macerat, alte 45 de zile, după care filtrați lichidul de 3-4 ori (filtrele de cafea puse într-o pâlnie vor fi perfecte). Îmbuteliați și păstrați sticlele la rece.
O a doua variantă de limoncello, mai sofisticată, cu suc și cu macerare mai scurtă, cere
1 l de alcool rafinat,
10 lămâi,
1 kg zahăr,
1 l de apă.
Spălați bine lămâile, curățați-le de coaja galbenă, puneți-o într-un recipient, turnați alcoolul, acoperiți ermetic și lăsați la macerat 15 zile, la întuneric.
Stoarceți lămâile, amestecați sucul cu zahărul și apa, dați în câteva clocote, lăsați să se răcească și puneți siropul la frigider.
Când se termină perioada de macerare, amestecați totul, lăsați totul încă o zi, să se rotunjească (da, cu tot cu coaja de lămâie), după care filtrați și îmbuteliați. O să obțineți un lichior de aproximativ 45 de grade, așa că, dacă-l vreți mai slab, puneți din prima mai multa apă.
Și, desigur, dacă veți folosi lămâi verzi, veți obține un limoncello verde.
o aroma irezistibila de lamiie!si nu agreez lichiorurile…asta-i exceptia!