Lasagna
Oricât respect aș avea față de rețeta asta absolut minunată, tot nu mă pot abține să nu spun că lasagna e versiunea italiană a musacalei orientale. Mai ales a celei turco-grecești, din care sosul alb nu poate lipsi. Să dăm însă macaronarului ce-i al lui și să recunoaștem că și-a tratat cu multă inteligență și rafinament tocătură dispusă în straturi și că rezultatul obținut n-a cucerit lumea chiar degeaba. Așa că hai să dezvoltăm repede mai la vale versiunea de bază, c-om avea timp după aia de stat la taclale despre variante.
Așadar, pentru sosul de carne:
1 morcov mic,
1 ceapă tot așa,
2 tulpini de țelină,
vreo 4 căței de usturoi,
250 g carne tocată de vită,
2 roșii potrivite (sau echivalentul lor în suc, conserve, pasata, bulion etc.),
1 păhărel de vin roșu,
40 g unt,
măghiran, oregano, salvie,
sare și piper;
pentru sosul alb:
50 g unt,
50 g făină,
500 ml lapte,
nucșoară
iar în rest
300 g lasagne,
2 linguri de ulei,
30 g unt,
sare,
parmezan.
Începeți prin a face sosul ragu (de carne), că ăsta o să vă ia cel mai mult timp (să nu uit: ceva detalii despre una dintre cele mai cunoscute variante ale sale găsiți aici). Mărunțiți ceapa, usturoiul, morcovul și țelina. Încingeți untul într-o cratiță, la foc moderat, puneți legumele la călit, adăugați carnea, rumeniți-o ușor, stingeți cu roșiile și vinul, puneți capacul și lăsați totul să fiarbă, la cel mai mic foc posibil, timp de minimum două ore (în final trebuie să obțineți un fel de cremă groasă, dar fluidă). Cu puțin înainte de a fi gata, adăugați verdețurile și condimentele, reglați de sare și piper, după care puteți considera, pentru moment, capitolul închis.
Cât timp fierbe carnea, fabricați sosul alb și fierbeți pastele (deși astea pe care le vedeți în poză au fost niște lasagne care nu necesitau fierbere; în fine, orientați-vă și dumneavoastră după marfa cumpărată și nu uitați că, pentru 300 g lasagne, aveți nevoie, ca să le fierbeți, de 3 l apă, 3 linguri de sare și vreo două linguri de ulei).
Când totul e gata (n-ați uitat să încingeți cuptorul la 200°C, da?), ungeți bine cu unt o tavă care merge la cuptor, puneți un strat subțire de sos alb, apoi lasagne, apoi sos ragu, presărați puțin parmezan și continuați până terminați ingredientele, cu precizarea că ultimul strat trebuie să fie de carne și sos alb, presărat cu brânză din belșug.
Și cu asta basta, la cuptor cu lasagna noastră, până când s-o rumeni puțin (cam 25 de minute, eventual ceva mai mult).
Variante de lasagna? Nenumărate, dar raportate exclusiv la sosul „roșu”, care poate avea la bază alte cărnuri, pește sau legume (mazăre, ciuperci, vinete etc., după plac). A, și ca să fie mai apetisantă prezentarea, puteți folosi pentru foile de lasagna aluat de paste colorat.
Cât despre vin, desigur că va trebui să-l alegeți în funcție de umplutură. Rețineți doar că, din cauza sosului alb, vă trebuie unul nu prea agresiv. Așa că un Pinot Noir (ca să dau, totuși, un exemplu) ar trebui să acopere destule dintre variantele „cărnoase” de lasagna.
Gând la gând cu motanul Garfield, personaj vestit pentru promovarea lasagnei printre copii
Minunata!
Meritul aparține exclusiv executantei 🙂