Apr 30, 2014 costachel Băuturi, Vinuri 2
Recent, am avut deosebita plăcere să însoțesc un grup al Organizației Somelierilor din România 2011 (OSR 2011) care, alături de cunoscuți specialiști ai lumii vinului (Gheorghe Crăciunescu, Traian Petrea, Bogdan Nechita și Marius Niculaua) a făcut o „vizită de lucru” la Agro Industrial Ceres. La Domeniile Lungu, carevasăzică (dar denumirea am înțeles că e provizorie, operațiunea de branding e în plină desfășurare)
Da, ați intuit corect: o nouă cramă își face apariția în județul Iași. Cum s-a ajuns aici, ne-a explicat proprietarul grupului, inginerul Vasile Lungu:
„Când am plantat acum vreo 8 ani, am zis că facem o plantație de câteva hectare pentru nevoile proprii. Și-atunci am pus o colecție de soiuri, s-avem din toate câte ceva. Și-am constatat că obținem struguri de calitate. Așa că, atunci când a apărut programul cu reconversia și refacerea patrimoniului viticol, am zis să mergem mai departe.”
Așa că și-a luat și un aliat de nădejde, pe oenologul Gabriel Stoica, cel care ne-a făcut o scurtă prezentare despre ceea ce înseamnă noile vinuri de Probota (deja medaliate cu aur, după cum v-am povestit, la Bachus 2013):
„Avem acum aproximativ 132 de hectare, dintre care cam 100 pe rod, anul al treilea, încă 11, anul al șaptelea, plus 21-22 plantate anul acesta. Ca proporție de soiuri, 80% albe, 20% roșii. Anul viitor sperăm să mai plantăm 50 de hectare și suntem în curs de obținere a DOC Probota pentru vinurile noastre”
Ca soiuri, albele sunt reprezentate de Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românească, Chardonnay, cărora li se vor adăuga Traminerul, Feteasca Albă și Rieslingul de Rhin. Cât despre roșii, este vorba de fapt doar despre un singur soi, Feteasca Neagră.
Și, după cum voi reveni și mai la vale, unul dintre primele lucruri remarcate la vinurile de aici a fost excelenta lor aciditate naturală. Drept pentru care, aproape de la sine, a apărut și dorința de a se realiza aici și vinuri spumante:
„În ceea ce privește partea de spumante, sunt deja prevăzute în planul de investiții instalațiile pentru obținerea lor în cisterne (metoda italiană) dar, cu siguranță, vom încerca, la un moment dat, și metoda Champenoise. Oricum, la anul se va produce aici și vin spumant”, ne-a mai spus Gabi Stoica.
Și pentru că a venit vorba despre investiții, trebuie musai să precizez că vinurile de până acum au fost realizate într-o hală oarecum improvizată. Dar lucrările la crama propriu-zisă au demarat deja, așa că vinurile anului 2014 vor fi realizate în condiții optime.
Evident că a avut loc și o degustare de vinuri de Probota, mai mult pentru a putea aprecia potențialul podgoriei. Cu regretul că nu le veți putea gusta (linia de îmbuteliere va veni abia odată cu restul utilajelor), vi le prezint totuși. Măcar să vă faceți o idee la ce să vă așteptați începând de anul viitor.
Fetească Regală
O notă florală deosebită, cu note de fructe exotice (grapefruit, kiwi). Gustul vine frumos în prelungire, dominat ușor de o aciditate zdravănă (8!), dar deloc deranjantă. Ceea ce l-a făcut pe dl. inginer Crăciunescu să remarce că poate fi un excelent vin pentru șampanie, și așa am aflat planurile despre care v-am pomenit mai sus
Cupaj Fetească Regală (60%) – Sauvignon Blanc (40%)
Pentru amatorii de precizie, să încep prin a spune că nu e un cupaj stricto sensu; în cazul de față strugurii au fost zdrobiți împreună. Un ansamblu condus de impetuosul Sauvignon Blanc, care reușește să domine Feteasca Regală, mai ales olfactiv. Aciditatea poate e un pic mai deranjantă decât la Regală. Deși, probabil, iubitorii de vin cu aciditate sporită (și sunt destui!) s-ar putea să mă contrazică.
Sauvignon Blanc
Un Sauvignon frumos și foarte tipic, proaspăt, plin și crocant, cu un postgust lung și plăcut. Probabil vinul care a întrunit cele mai multe sufragii. Din punctul meu de vedere, clar unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat în ultimul timp.
Chardonnay
Floral, delicat, pare însă un pic crud și îi cam lipsește nota de unt. E însă doar o variantă, cealaltă, care a și fost medaliată cu aur la Concursul Național de Vinuri Bachus, s-a epuizat deja (vorba inginerului Lungu, „vinul puțin, prietenii mulți…!”).
Muscat Ottonel
Sec, foarte ușor (alcool doar 11,9), cu aciditatea ceva mai scăzută („doar” 6). Un nas foarte tipic, un gust rotund și elegant. Una peste alta, o bună demonstrație că aromatele pot fi și seci, nu doar dulci. Unul dintre cele mai reușite exemplare ale genului din România.
Tămâioasă Românească
Ei, la Tămâioasă parcă mi-aș fi dorit un rest de zahăr (drept pentru care i-am și dat dreptate, din acest punct de vedere, d-lui Crăciunescu). Nu e la înălțimea Muscatului, poate și pentru că, după cum ne-a mărturisit Gabi Stoica, vremea a impus o recoltare un pic prematură a strugurilor. Dar lupta Tămâioasei cu Muscatul e abia la început…
Fetească Neagră
O Fetească atipică, atât din punctul de vedere al culorii (porfirie i-ar fi spus, probabil, bătrânii), cât și datorită faptului că n-a mai apucat să treacă prin fermentația malolactică. A rezultat un roșu sprințar și voios, fără catifeaua specifică, dar cu nas și gust clar de Fetească. Și parcă, pe undeva, mai plăcut (și mai apropiat de realitate) decât Feteștile excesiv de grele și de întunecate. Oricum, un potențial zdravăn, care va fi pus cu siguranță în valoare atunci când crama va fi gata.
Mai multe fotografii din timpul vizitei puteți vedea pe pagina de facebook
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Da’ de Monsanto l-ati intrebat pe domnu’ inginer?
Nu era nevoie, că știam 🙂 Și, oricum, nu era nimic ascuns. Dar vinurile n-au nicio treabă, dragul meu, o să-ți placă și ție! Pariu pe cât vrei tu!