Götterspeise, adică Mâncarea zeilor
La recent încheiatul Bookfest, editura Curtea Veche a lansat volumul Privind înapoi prin fereastra bucătăriei, al doamnei Dagmar Dusil (traducerea și notele îi aparțin lui Michael Astner, iar postfața a fost scrisă de Flori Bălănescu). O carte absolut delicioasă, la propriu și la figurat (ca să zic așa), pe care v-o recomand din toată inima. Și, ca să vă fac un pic de poftă, am selectat rețeta (și povestea) din titlu, ca să vă puteți face măcar o vagă idee.
Era tradiție la noi în casă ca de 1 ianuarie să avem mâncarea zeilor ca desert, iar acesta era și motivul pentru care așteptam cu febrilitate Anul Nou. Mâncarea zeilor îmi îndulcea încă de când eram mică fenomenul vremelniciei, chiar dacă pe atunci realizam doar în subconștient dimensiunea acesteia. „Iar a mai trecut un an”, a spus mama, și eu am gândit cu voce tare: „Ei și, ce mare lucru e și an, doar mai urmează atâția alții, doar timpul, ba poate chiar veșnicia, îmi sau mai bine spus ne aparține”. „Tu încă nu-nțelegi astea”, spuse tata cu blândețe, iar bunică-mea a oftat rostind încet: „Da, timpul…”, iar vorbele ei au răsunat în încăpere rămânând undeva agățate, dar s-au agățat și de-un colț al sufletului meu de copil.
La fel ca perioada dintre Moș Nicolae și Crăciun, și cea dintre Crăciun și Anul Nou era nesfârșit de lungă. Frigul înghițea dorința de scurgere mai rapidă a timpului, razele palide de soare erau absorbite în grabă de lăsarea bruscă a întunericului. Și în timp ce desenam cu abnegație brazi și lumânări, așteptam în secret doar momentul în care mama va începe să prepare mâncărea zeilor. Asta se-ntâmpla pe 30 decembrie, pentru ca mâncarea să poată „trage” o zi până pe 1 ianuarie.
Mâncarea zeilor (Götterspeise)
7 albușuri, 180 g de zahăr, 150 g de făină, 70 g de unt topit, 50 g de stafide, niște anason pisat.
Cele 7 albușuri se bat până devin o spumă fermă, în care se amestecă zahărul, făina, untul topit, stafidele și anasonul pisat. Compoziția se coace la aproximativ 170°C, într-o tavă de copt bine unsă și tapetată cu pesmet.
Crema caramel se pregătește din 4 gălbenușuri care se freacă spumă cu 4 linguri de zahăr. Apoi se adaugă 2 linguri de făină. Această compoziție se amestecă cu 1 l de lapte fierbinte, amestecând continuu, astfel încât să nu se formeze cocoloașe. Într-un vas separat se caramelizează 2 pumni de zahăr. Caramelul se dizolvă apoi în crema fierbinte, amestecând până la dizolvarea totală.
După ce s-a răcit, prăjitura este tăiată în felii, apoi se ung câte două felii cu gem de zmeură și se lipesc. Aceste felii lipite se taie apoi cubulețe, se pun într-un vas și se stropesc cu rom. Procedura se repetă strat după strat. Pe urmă se toarnă peste toate cubulețele stropite cu rom crema caramel și se pune la rece. Se poate servi și cu frișcă.
Nu pot să nu vă spun, la final, că mi-a plăcut la nebunie volumul pentru că e o carte de bucătărie vie. Și nu, nu e o simplă culegere de rețete săsești, veți găsi în ea și mici, și ghiveci, și musaca, și fasole făcăluită, dar și gulaș, Kiraly leves ori pörkölt. Alături de, firește, multe schnitt-uri (un cremșnit de cafea, de-un paregzamplu!), buchteln, brodelawend și așa mai departe. O multiculturalitate gastronomică absolut încântătoare și gustoasă, exprimată poate cel mai bine de o anumită rețetă intitulată Laberl, Faschiertes, Frikadellen, Buletten, Chiftele, Köfte.
Nu vă zic mai multe, mai bine mergeți și cumpărați cartea. Chiar merită!
