Ghiveciul măcelăresc, povestit de Sică Alexandrescu

Jan 09, 2010 costachel De-ale gurii din bătrâni, Mozaic 8

---

În volumul său „Un comedianț și o fată de familie“ (Editura pentru literatură, 1967), marele regizor povestește, printre altele, cum trupa „Teatrului Nostru“, pe care-l conducea în 1927, a fost invitată la masă de fanii din cartier, măcelarii din piața Matache Măcelaru. Vedeta mesei trebuia să fie, firește, ghiveciul cu pricina, dar nu înainte ca oaspeții să fie tratați cu

măsline, sardele de Lissa, vinete tocate, salam, brânză albă, ridichi de lună, ceapă verde, felioare de ghiuden tăiate subțire și perpelite pe jăratec, și iar țuică. A urmat pescăria: burtă de crap saramură, icre de știucă, obleți prăjiți.

Un mizilic, ce mai! Și, dacă tot am făcut introducerea, să trecem la ceea ce ne interesează, adică la ingredientele din care se compune meșteșugita mâncare.

Temeiul ghiveciului măcelăresc e carnea. Că nu merge orice fel de carne. Piept de vacă grasă, cotlete de berbec bătut, desfăcute binișor de pe os și tăiate în patru, carne de porc bătrân, tot de la piept, felioare subțiri de slănină proaspătă, dar dacă nu e groasă de un lat de mână nu face parale și, în sfârșit, măduvă și măduvioare. Măduvă din oase de vacă, dar trebuie și măduvă mai tânără, de vițel. O să ne dăm seama de rezultat și o să înțelegem de ce-i zice măcelăresc, acum, când o sosi ghiveciul. Că trebuie să sosească din clipă în clipă. Să mai luăm o țuică.
A venit rândul zarzavaturilor, ca să-nțelegem și de ce-i zice ghiveci. Aici a fost o mare dispută. Unii susțineau că dacă nu trece de douăzeci de feluri de zarzavat, nu e ghiveci. Alții erau de părere că de la unsprezece în sus se poate numi ghiveci, că nu zarzavatul e important, principalul e carnea. Sentințele definitive le pronunțau cucoanele. Soția unui măcelar s-a luat la ceartă cu altă cucoană măcelăreasă de vizavi, pe o chestie foarte controversată. Cea dintâi ținea morțiș că la numărătoare trebuie să pui fasolea ca un singur fel de zarzavat, cealaltă apărând alt punct de vedere:
– Nu se poate, soro, e fasole țucără, e fasole verde, e fideluță, e fasole lată și mai e asta nouă, cum îi zice, soia, e cinci feluri de fasole. Pui din fiecare, le socotești pe fiecare în parte, că nu te doare gura.
Tot așteptând și mai luând o înghițitură, ba de ici, ba de colo, am aflat că în ghiveciul nostru, la care și-a dat concursul toată piața, nu numai măcelarii, carne s-a pus după regulament, fără nici o abatere, iar ca zarzavaturi au intrat: roșii, ardei gras, ardei lung, ardei iute, vinete, fasole grasă, fasole țucără, fasole verde, fideluță, fasole lată, soia – s-a făcut mare haz c-au ieșit șase feluri, nu cinci, câte număraseră gospodinele, bame, varză, dovlecei cu floare, bob, conopidă, mazăre boabe, mazăre păstăi, cartofi, corcodușe verzi, aguridă, gulie, țelină, rădăcină de pătrunjel, de păstârnac, de morcov, varză nemțească, bruxel.
În așteptarea ghiveciului ne-am apucat să le socotim pe degete, să vedem câte sunt; ne-ncurcăm, o luam iar de la început. Se făceau contestații:
– Ai mai pus o dată bamele
– Nu, nu le-am pus
Ca să nu mai fie discuție, Morțun* s-a apucat să le însemne pe hârtie. Au ieșit douăzeci și nouă de feluri de zarzavat. Nevasta altui măcelar intervine:
– Ați uitat să socotiți verdețurile.
– Ce verdețuri?
– Verdețurile, țațo, frunza de țelină, de mărar, de pătrunjel, de leuștean.
– Așa nu mai isprăvim
– Ce așa? sare alta. Ați pus, soro, mărar și pătrunjel?
– Păi se poate? Că astea le dă tot gustul!
– Ei, atunci le numeri!
Cu verdețuri cu tot, s-a ajuns la treizeci și trei de soiuri.
Altă cucoană a înscris tarhonul, ceapa și usturoiul.
S-au făcut treizeci și șase.
Dar nu mai sosea ghiveciul. Trebuie să vie, acu-acu.
Se ridică încă o contestație.
– Tot n-ați socotit bine. Roșiile trebuie să le scrii de două ori, domnule Morțun, intervine o măcelăreasă mai tânără.
– Ei, asta e! De ce? se ridică un protest feminin.
– Pentru că roșiile pe care le pui cu tot zarzavatul e în cratiță la fiert e una, și roșiile de deasupra, cu care garnisești ceaunul de pământ când îl bagi la cuptor, e alta.
– Fugi, soro, cu bazaconiile astea. Ce, nu e tot roșii? Şi mai întâi că noi am așezat ghiveciul în tavă, nu în ceaun, dacă vrei să știi. Așa că nu te mai băga!

Trebuie să vă mai spun că ghiveciul s-a ars (ca de n-ar fi, nu s-ar povesti)? Ucenicul de-l păzea a adormit, acesta s-a făcut scrum, măcelarii au umblat la ghețare, iar la final,

în loc de ghiveci, de savantul ghiveci măcelăresc, masa s-a încheiat cu mușchi în sânge, antricot cu floare, fleici cum nu s-au mai văzut, măruntaie de tot felul și beție generală.

Minunați admiratori mai avea teatrul românesc!

*Este vorba despre actorul Ion Morțun (1877-1940), viitor societar al Teatrului Național.

---

• gastronomie, literatura, Sica Alexandrescu, teatru