Geagik, adică supa armenească de castraveți, iaurt și nuci
Dacă, de cele mai multe ori, din combinația dintre iaurt și castravete iau naștere sosuri și salate (după cum am văzut, de pildă, la tzatziki și raita), se mai fac, din Balcani până prin Peninsula Indiană, și supe bazate pe aceste două ingrediente care se iubesc atât de mult. Pentru astăzi, vă propun varianta armenească a acestei mâncări, în versiunea pe care am găsit-o într-un excelent supliment al revistei Ararat, intitulat La masă cu armenii și realizat de Paul Bogdan Agopian (mulțumesc, Aphextwinz, pentru semnalare!). Și mă grăbesc să vă spun că da, au și turcii o rețetă foarte asemănătoare, denumită cam la fel (dar nu discutăm acum despre transliterări), numai că este, de obicei, folosită ca sos și, exact ca vecinul tzatziki, conține și usturoi. Acestea fiind zise, să-i dăm cuvântul autorului:
Foarte des folosit în bucătăria armenească, [castravetele] este cultivat în Orient de mii de ani. Unii botaniști susțin că ar fi originar din nordul Indiei, unde se cultivă de peste 3.000 de ani, dar au fost găsite indicii ale cultivării castravetelui pe teritoriul Mesopotamiei în jurul anului 2000 î. Hr. Primele soiuri de castraveți aveau gust amar și se fierbeau înainte de a fi mâncați, pentru a li se înlătura aroma prea puternică, și se consumau asezonați cu ulei, oțet și puțină miere. În Armenia, castravetele se bucură de mare popularitate, multe feluri de mâncare având ca principal ingredient castravetele. Cele mai cunoscute sunt supele reci pe bază de castravete, care se consuma mai ales vara, una din ele se numește Geagik și se prepară după cum urmează:
Ingrediente:
– un castravete mare, curățat de coajă și tăiat în felii mici subțiri;
– o cană cu iaurt;
– ¼ ceașcă mentă verde tocată;
– ½ ceașcă nuci măcinate;
– apa rece pentru subțierea iaurtului.
Iaurtul se diluează cu apa până va avea o consistență potrivită, nici prea densă, nici prea fluidă. Se adaugă castravetele tăiat fin, menta și nucile, se amestecă adăugând apa dacă e cazul. Se acoperă castronul și se pune la rece circa 6 ore pentru a permite eliberarea aromelor.
E de preferat să se prepare seara pentru a doua zi. A două zi, se toarnă în castroane adânci, se decorează cu mentă verde și se servește rece. Această supă se poate completa cu fructe, brânză și pâine Lavaș.
Și dacă vreți să aflați mai multe despre pâinea Lavaș, de pildă, dar și despre bucătăria armenească în ansamblul ei, nu pot să fac altceva decât să vă invit să citiți varianta online a suplimentului.
Super, i-ai luat-o inainte, am de gand sa promovez si eu ceva, tot pro bono, dar asteptam sa apara pe hartie sa o studiez nitelus.
Frumos articol.
Cu toata dragostea mea netarmurita pentru forma tiparita a comunicarii, tot n-am avut inima sa astept si sa nu recomand cat de repede o supa rece de iaurt si castraveti. Ca poate nu numai mie mi-e cald 😀
Seamana izbitor cu taratorul, o supă rece, de vară, născută la sud de Dunăre, acolo unde bulgarii excelează în legumicultura(si care au o bucatarie foarte interesanta!). Taratorul, care aminteşte de gustul tzatziki-ului grecesc sau al geagik-ului armenesc/turcesc/tatarasc, se găteşte şi în România prin satele sudului sufocat de căldura verii, reteta fiind prezenta si in minunata carte de bucate a raposatului Radu-Anton Roman.
Sigur ca da, ca-s clar din aceeasi familie (unita!), si-o sa vina si randul taratorului la povestit. Mai ales ca am senzatia ca-i mai pe gustul nostru. Geagik-ul insa a intrat la rand inainte doar pentru ca am dat peste suplimentul de bucatarie armeneasca al Araratului si trebuia sa-l laud cu exemple 🙂
foarte simpatice povestile despre armeni
Maestre Costachel,
va multumesc pentru initiativa de a promova materialul ce l-am scris despre bucataria armeneasca. Promit un exemplar cu autograf ! 🙂
Bucuria a fost de partea mea, fiindca mi-a placut mult suplimentul 🙂